Tragedie la Spitalul Universitar. Un medic a fost găsit mort

Un medic în vârstă de 28 de ani a fost găsit mort la Spitalul Universitar din București. Acesta a căzut de la etaj, iar anchetatorii nu exclud varianta că și-ar fi pus capăt zilelor.
Tânărul medic a căzut de pe o terasă aflată la nivelul etajului al treilea, în urmă cu aproximativ o oră. Potrivit informațiilor ȘTIRIPESURSE.RO, acesta era rezident în spital.
Pompierii au intervenit pentru a ajunge la el.
Salvatorii au constatat că bărbatul prezenta leziuni incompatibile cu viața. Împrejurările în care s-a produs tragedia urmează să fie stabilite, dar este posibil să fie vorba despre o sinucidere.
Comunicat oficial
"Spitalul Universitar de Urgență București confirmă că, în cursul zilei 19 august 2026, un medic rezident care desfășura un stagiu de pregătire în cadrul unității noastre a decedat în urma unui act suicidar.
Conducerea spitalului transmite condoleanțe familiei și colegilor și își exprimă regretul pentru această pierdere.
Circumstanțele și cauzele producerii acestui tragic eveniment sunt în atenția autorităților competente. Din respect pentru familia îndoliată, spitalul nu va face alte comentarii.", se arată într-un comunicat.
Comentarii (0)
Articole similare
LocalALERTĂ în Florești! O clujeancă spune că i-a fost spartă mașina și i s-au furat lucruri de pescuit: „Dacă auziți pe cineva că vinde, anunțați Poliția!”
LocalUnde se duc, de fapt, banii românilor: peste 42 de miliarde de euro în magazine. Categoria care a explodat nu e mâncarea, iar Clujul apare în studiu
LocalAutorităţile din Bacău au declarat şapte focare distincte de rabie, la animale domestice şi sălbatice
Local