„Trădători în fiecare familie”: Ungaria va dezvălui identitatea informatorilor din perioada comunistă îîn încercarea de a-și confrunta trecutul

Noul guvern al Ungariei va dezvălui miercuri numele a zeci de mii de informatori ai statului din perioada comunistă, în încercarea de a face față trecutului și de a restabili încrederea publicului, potrivit The Guardian.

Între 1945 și 1989, serviciile de securitate ale statului comunist din Ungaria s-au bazat pe o rețea extinsă de informatori pentru a monitoriza societatea și a suprima disidența. Unii au fost șantajați sau constrânși să raporteze despre vecini, prieteni, colegi și chiar membri ai familiei; alții au fost recrutați prin promisiuni de diverse avantaje.

Timp de decenii, amploarea acestei rețele a fost ascunsă de ochii publicului. „Dosarele agenților”, păstrate în subsolul Arhivelor Istorice ale serviciilor de securitate ale statului, au rămas în mare parte inaccesibile publicului, în ciuda apelurilor repetate și a scurgerilor parțiale de informații.

În timpul campaniei sale electorale dinaintea alegerilor parlamentare din aprilie din Ungaria, Péter Magyar a promis că va face publice dosarele serviciilor de securitate ale statului, o promisiune pe care pare hotărât să o îndeplinească acum că se află la putere.

În septembrie, guvernul său a adoptat o lege care deschide calea către publicarea dosarelor, o măsură susținută de peste două treimi din populație, potrivit sondajelor. Publicarea era programată inițial pentru aniversarea revoluției antisovietice din 1956, dar a fost amânată pentru 4 noiembrie.

„O societate democratică are dreptul să-și cunoască trecutul”, a scris Zoltán Tarr, ministrul relațiilor sociale și culturii, pe Facebook.

Anterior, accesul la rapoartele privind informatorii era limitat la cercetători și la rudele victimelor. Cu noua bază de date online cu funcție de căutare, fostul serviciu de stat al Ungariei va deveni cel mai transparent din fostul bloc estic, afirmă cercetătorii.

„Deschidem larg o ușă care fusese lăsată întredeschisă”, a declarat István Papp, istoric și șef al departamentului academic al arhivelor.

„Ca istoric, sunt de acord cu publicarea dosarelor. Dar, la nivel personal, îmi pare rău pentru cei care se vor confrunta pentru prima dată cu istoria familiei lor”, a spus Papp. Din cele 50.000–60.000 de persoane ale căror nume apar în dosare, istoricii estimează că 10% mai sunt în viață astăzi.

Timp de trei decenii, fostul bloc estic a fost divizat cu privire la modul și momentul publicării dosarelor agenților. În Germania de Est, Bundestagul a deschis dosarele serviciului de securitate Stasi în 1992. În Republica Cehă, acestea au devenit accesibile publicului în 2003. Cel mai recent, Letonia a publicat dosarele informatorilor în 2018.

Miklós Kiss, un supraviețuitor al unui lagăr de muncă forțată din Ungaria și președinte al unei asociații pentru victime, ar fi preferat ca Ungaria să fi urmat exemplul Germaniei și să fi făcut publice dosarele mai devreme. „Dacă s-ar fi întâmplat asta, totul ar fi fost deja rezolvat și uitat până acum.

„Oamenii vor afla că au existat trădători în fiecare familie, în fiecare cartier și pe fiecare stradă”, a adăugat el. „Dar ce ar trebui să facem cu asta acum?”

Așezate una lângă alta, documentele s-ar întinde pe o distanță de trei mile, suficient pentru a contura perimetrul Hyde Park-ului din Londra. Chiar și așa, colecția este mică în comparație cu cea a serviciilor secrete poloneze sau românești, a spus Papp. În Ungaria, multe dosare au fost distruse în timpul revoltei antisovietice din 1956; altele au dispărut în timpul tranziției din 1989, un proces gradual, în mare parte pașnic, care le-a dat autorităților timp să scape de materialele incriminatoare. Multe dintre dosare vor fi incomplete, deoarece motivația agentului sau amploarea raportărilor vor rămâne necunoscute. Dintre cele 60.000 de persoane menționate în dosare, arhivele conțin dosare detaliate, verificări ale antecedentelor și declarații pentru doar 9.000 de persoane. Acestea vor fi făcute publice în februarie, după ce informațiile personale, inclusiv detalii privind starea de sănătate, dependențele și sexualitatea, precum și informațiile despre victime, vor fi fost cenzurate în conformitate cu legile privind confidențialitatea.

Alexander Faludy, jurnalist independent și preot anglican, a citit dosarele referitoare la familia sa în urmă cu aproape două decenii. Bunicul său, György Faludy, a petrecut mai mult de trei ani într-un lagăr de muncă din Ungaria pe baza unor acuzații fabricate, iar mai târziu, în timp ce se afla în exil, a scris cartea „Zilele mele fericite în iad”.

Un raport din dosare, redactat de o femeie maghiară care locuia la Londra și care s-a împrietenit cu bunica lui Faludy pe când aceasta era pe moarte din cauza cancerului, l-a înfuriat în mod deosebit. „Dar apoi m-am uitat la detaliile informatoarei. În dosarul ei era o parte cu adevărat sinistră, cu numele rudelor care locuiau în Ungaria, inclusiv detalii despre părinții ei în vârstă. Dintr-odată, furia mi s-a risipit. Pur și simplu mi-a fost foarte milă de ea”, a spus Faludy. „Exilul a fost foarte dureros pentru familia mea, dar ne-a oferit și anumite «luxuri» morale. Și asta mă face să ezit să judec oamenii pentru ceea ce au făcut, dacă au fost nevoiți să rămână în Ungaria”, a adăugat el.

Identitățile agenților serviciilor secrete au fascinat de mult timp ungurii. Începând cu anii 2000, au apărut mai multe liste parțiale, în care erau menționați politicieni și artiști de seamă. Mulți dintre ei au negat implicarea, dar simplele acuzații au fost suficiente pentru a arunca guvernele în crize politice.

Până în prezent, puțini foști agenți au vorbit public despre experiențele lor, iar subiectul rămâne un tabu.

În iulie, Szemlélek, o revistă online independentă cu orientare religioasă, a publicat un apel adresat foștilor agenți să se facă cunoscuți. Personalitățile religioase erau o țintă cunoscută a serviciilor de stat și erau adesea șantajate pentru a furniza informații despre enoriașii lor. Conform unor estimări, 7-10% dintre ei au cooperat cu statul.

Până acum, nimeni nu s-a oferit voluntar să-și spună povestea. „Cred că mulți oameni simt că nu prea au ce spune”, a declarat pentru The Guardian redactorul-șef al publicației, Szilárd Szőnyi. „Sau consideră că povestea lor este atât de complexă încât nu pot, nu vor sau nu sunt pregătiți să o spună.”

Domokos Szokolay, istoric, și-a exprimat speranța că, de data aceasta, „publicarea nu se va transforma într-o umilire publică, ci că oamenii vor înțelege că acestea sunt probleme complexe”. Tatăl său, Zoltán Szokolay, poet și politician, a fost demascat ca informator într-o listă neoficială publicată în 2005.

Szokolay nu a apucat încă să citească toate rapoartele referitoare la tatăl său, care a decedat în 2020. Vorbind deschis despre trauma transgenerațională, el speră să-i liniștească pe cei care descoperă că persoanele dragi au fost agenți, asigurându-i că nu sunt singuri, și să-i încurajeze să inițieze discuții despre ceea ce află.

„Există atât de multe secrete de familie sau traume despre care putem vorbi deja: dacă părintele cuiva este alcoolic sau dependent de jocuri de noroc. Dar oamenii se tem că vor fi judecați pe baza dosarelor de agent”, a spus el. „Știu că confruntarea cu istoria familiei poate fi înfricoșătoare sau chiar dureroasă. Dar este întotdeauna mai bine să afli adevărul.”