Tehnologia 5G ajunge şi la Mscova - Mulţi ruşi vor depinde de o decizie din SUA

Rusia a anunțat vineri lansarea rețelei 5G în 16 orașe mari, printre care și Moscova. Această tehnologie va fi implementată și în alte 50 de orașe până la finalul anului. Țara se află cu câțiva ani în urma vecinilor săi europeni și asiatici, notează Mediafax.
Rețeaua 5G este implementată în Statele Unite, China și Europa de Vest de peste cinci ani.
Tehnologia trebuia să fie lansată în urmă cu șapte ani
Cu toate acestea, sosirea sa în Rusia, inițial planificată pentru 2019, a fost amânată. Tehnologia utilizează frecvențe rezervate în Rusia pentru comunicațiile de către serviciile de securitate (FSB) și armată.
Conform AFP, la sfârșitul lunii august, Ministerul Tehnologiei Digitale din Rusia a anunțat în sfârșit că cei patru operatori de telefonie mobilă ai țării vor putea inițial să implementeze 5G pe frecvențele alocate standardului LTE (4G). Ulterior, vor obține frecvențe suplimentare pentru a dezvolta rețeaua.
De ce e importantă lansarea tehnologiei
„Volumul traficului de internet mobil s-a triplat în ultimii șase ani, motiv pentru care lansarea 5G este deosebit de importantă pentru orașele mari, unde rețelele sunt puternic congestionate”, a anunțat vineri ministerul.
La Moscova, Sankt Petersburg (fosta capitală imperială din nord-vestul țării) și Ekaterinburg (un oraș important din Munții Ural), „5G a fost lansat de toți cei patru operatori de telefonie mobilă”, potrivit aceleiași surse.
Rețeaua 5G va fi parțial disponibilă în Novosibirsk și Krasnoiarsk (Siberia), Kazan (regiunea Volga), Krasnodar (sudul Rusiei) și Nijni Novgorod (la 400 km est de Moscova).
Rețeaua 5G pe iPhone-uri depinde de decizia Apple
„Cât mai curând posibil, în aceste orașe, toți posesorii de dispozitive Android vor putea utiliza aceste servicii”, se arată în comunicat. Ministerul subliniază însă că accesul la 5G pe iPhone-uri va depinde de „decizia Apple”. Compania s-a retras de pe piața rusă și a încetat oficial să își vândă produsele acolo în 2022, după începerea războiului din Ucraina.
Implementarea 5G în Rusia va fi „graduală”. Tehnologia va fi extinsă în alte 50 de orașe rusești până la sfârșitul anului 2026, potrivit Ministerului Economiei Digitale și Tehnologiei.
Comentarii (0)
Articole similare
ExternAvertismentul Qatarului: “Consecințe catastrofale” / De ce închiderea strâmtorii Bab el-Mandeb ar putea provoca pagube și mai mari decât cea a strâmtorii Ormuz
ExternPrimarul Londrei, Sadiq Khan, își ocupă locul în Camera Lorzilor la patru ani după ce a cerut desființarea acesteia
ExternCristian Chivu a stabilit o premieră la Inter în istoria de 118 ani, transmite Gazzetta dello Sport
Extern