Extern

Teheranul reacţionează la Acordul de la Mecca: "Ei bine, nu există niciun motiv"

Sursa originală →
Teheranul reacţionează la Acordul de la Mecca: "Ei bine, nu există niciun motiv"

Iranul a transmis luni că nu vede niciun motiv să considere Acord de Apărare Comună de la Mecca, semnat vineri de Arabia Saudită, Pakistan şi Turcia, ca fiind îndreptat împotriva sa şi îl consideră mai degrabă un semn al neîncrederii acestor ţări faţă de garanţiile de securitate americane, deşi cele trei ţări semnatare sunt toate puteri musulmane sunite şi încheierea acestui acord survine în contextul războiului dus de SUA împotriva Iranului şi al tensiunilor cu aliaţii şiiţi ai acestuia din urmă în Orientul Mijlociu, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

Reacţia Iranului

"Ei bine, nu există niciun motiv" de îngrijorare pentru Iran, a răspuns purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Teheran, Esmail Baghaei, după ce a fost întrebat dacă Iranul consideră acel acord o ameninţare împotriva sa.

"Turcia şi Pakistanul sunt ţări vecine (cu Iranul n.red), la fel cum Arabia Saudită este o ţară cu care Iranul menţine legături religioase, istorice şi civilizaţionale profunde, aşadar nu există motive să ne temem că acordul este îndreptat împotriva Iranului", a argumentat oficialul iranian.

El a menţionat că Teheranul a fost informat "mai mult sau mai puţin" despre acest acord înaintea semnării şi îl consideră un indiciu al direcţiei în care se îndreaptă Orientul Mijlociu.

"Această evoluţie constituie un semnal important care arată că ţările din regiune au ajuns la concluzia că nu pot depinde şi nici nu pot avea încredere în presupusa garanţie de securitate oferită de SUA şi de alţi actori externi şi încearcă să exploreze o altă cale, bazată pe propriile capacităţi şi perspective şi fără ingerinţele şi intervenţiile dăunătoare ale actorilor străini", a remarcat diplomatul iranian.

Acordul de la Mecca

Arabia Saudită, Pakistanul şi Turcia au semnat vineri Acord de Apărare Comună de la Mecca, ce prevede că "orice atac armat extern împotriva oricăreia dintre cele trei ţări va fi considerat un atac împotriva tuturor", o clauză echivalentă cu articolul 5 din Tratatul NATO.

Ţările semnatare au asigurat că acordul nu este îndreptat împotriva niciunei ţări, iar ministrul turc de externe, Hakan Fidan, a menţionat într-o astfel de declaraţie în mod explicit Iranul, care a atacat ţinte americane pe teritoriul saudit de mai multe ori în timpul războiului împotriva sa declanşat de SUA şi Israel pe 28 februarie.

Arabia Saudită este principala putere arabă din Golful Persic şi deţine cele mai avansate capabilităţi militare, în timp ce Pakistanul dispune de un arsenal nuclear, iar Turcia este membră a NATO.

Comentarii (0)

    Articole similare