Te trezești brusc la 3 dimineața? Nu e insomnie, ci un reflex din antichitate. Explicația oamenilor de știință

Te-ai trezit din senin la 3 dimineața, cu ochii larg deschiși și mintea în priză? Nu ești singurul. Și, poate mai important, nu e neapărat o problemă. Cercetările arată că acest tipar ar putea fi mai degrabă o moștenire biologică decât un eșec al somnului.
Cu mult înainte de epoca smartphone-urilor și a luminii electrice, oamenii nu dormeau continuu toată noaptea. În multe culturi, somnul era împărțit în două etape. Oamenii adormeau la câteva ore după apus, se trezeau în jurul miezului nopții, stăteau treji o vreme, discutau, își vedeau de treburi, apoi reveneau la somn până dimineața.
Istoricii numesc acest fenomen „somn segmentat”, potrivit Science Alert. Cercetătorul Roger Ekirch a identificat peste 2.000 de referințe în documente istorice, de la texte medicale până la literatură, inclusiv în Odiseea lui Homer. Termeni precum „primul somn” și „al doilea somn” erau atât de comuni încât nici nu mai necesitau explicații.
Somnul în două reprize, un obicei pierdut în era electricității
Lucrurile s-au schimbat radical odată cu Revoluția Industrială. Lumina artificială a împins ora de culcare tot mai târziu, iar cele două perioade de somn s-au contopit într-una singură. Așa a apărut standardul modern, dormitul neîntrerupt până dimineața.
Doar că organismul nu pare să fi uitat complet vechiul ritm. Studiile moderne arată că somnul funcționează în cicluri de 90 până la 110 minute, alternând între somn ușor, profund și REM. În a doua parte a nopții predomină fazele ușoare, ceea ce face trezirile mai probabile.
De fapt, majoritatea oamenilor se trezesc de mai multe ori pe noapte, doar că nu își amintesc. Problema apare atunci când aceste episoade devin lungi sau repetitive, mai ales la aceeași oră.
Un experiment realizat încă din 1992 a arătat că, în lipsa luminii artificiale și a ceasurilor, participanții au revenit spontan la un tipar de somn în două faze. Rezultate similare au fost observate și într-un studiu din 2017, realizat într-o comunitate rurală din Madagascar, unde accesul la electricitate este limitat.
De ce fix ora 3? Rolul hormonilor și al ritmului biologic
Momentul în care te trezești nu este întâmplător. Cortizolul, hormonul care pregătește organismul pentru trezire, începe să crească natural înainte de dimineață. Mult timp s-a crezut că acest „vârf” este declanșat de trezire.
Un studiu recent, din 2025, contrazice însă această idee. Cercetătorii au descoperit că nivelul cortizolului crește constant, indiferent dacă persoana doarme sau este trează. Cu alte cuvinte, nu trezirea declanșează hormonul, ci ritmul biologic își urmează cursul, iar tu te sincronizezi, uneori, cu el.
Există, totuși, și cauze mai concrete. Dezechilibrele hormonale, cum sunt cele din perioada menopauzei, pot fragmenta somnul. La fel, scăderea glicemiei peste noapte sau consumul de cofeină și alcool pot influența calitatea odihnei.
Specialiștii avertizează că problema reală apare atunci când se creează un cerc vicios. Te trezești, te îngrijorezi că nu dormi, iar această stare de alertă se fixează. În timp, creierul începe să asocieze ora 3 dimineața cu veghea, nu cu odihna.
Ce ajută? O rutină de somn stabilă, evitarea ecranelor și a stimulentelor înainte de culcare și, poate surprinzător, o oră constantă de trezire, mai mult decât una de culcare.
Dacă nu reușești să adormi în 20 de minute, specialiștii recomandă să te ridici și să faci o activitate banală până când reapare somnul. Terapia cognitiv-comportamentală rămâne una dintre cele mai eficiente soluții pentru insomnie.
Așa că, dacă te trezești noaptea și te întrebi ce nu funcționează, răspunsul s-ar putea să fie mai simplu decât pare, corpul tău face exact ceea ce a fost programat să facă de mii de ani.
Comentarii (0)
Articole similare
ExternIluzie cosmică spectaculoasă surprinsă de James Webb: Apariția rară a unui 'inel al lui Einstein' în jurul unei galaxii
ExternDronă ucraineană prăbușită pe o plajă plină cu turiști din Rusia
Extern„Aceasta este ultima şansă” pentru Iran, avertizează Donald Trump
Extern