Politică

SURSE Recomandare făcută de la vârful PSD pe Legea privind SAFE

Sursa originală →
SURSE Recomandare făcută de la vârful PSD pe Legea privind SAFE

Parlamentarii s-au reunit, în aceste zile, în sesiune extraordinară, pentru a vota o serie de proiecte capitale în vederea absorbției fondurilor din PNRR. De asemenea, în Parlament va fi supusă la vot și o propunere legislativă pentru aprobarea Acordului de împrumut SAFE.

Conform informațiilor noastre, o recomandare va fi făcută de la vârful PSD pe Legea privind SAFE.

Recomandare făcută de la vârful PSD pe Legea privind SAFE

Potrivit surselor STIRIPESURSE.RO, liderul formațiunii social-democrate, Sorin Grindeanu, le va recomanda parlamentarilor PSD să voteze propunerea legislativă pentru aprobarea Acordului de împrumut (SAFE) între Uniunea Europeană și România, semnat la București, la 12 mai 2026 și la Bruxelles, la 20 mai 2026 și la 21 mai 2026 - Pl-x 520/2026.

Ca atare, parlamentarii PSD vor alege dacă vor vota sau nu Legea privind SAFE.

„Asta nu înseamnă că nu sunt probleme de constituționalitate”

Surse social-democrate susține că, deși parlamentarilor PSD li se va recomanda să voteze propunerea legislativă privitoare la SAFE, „asta nu înseamnă că nu sunt probleme de constituționalitate” pe acest subiect.

Astfel, parlamentarilor PSD li se va aduce și acest aspect la cunoștință, pentru a vota cum consideră.

George Simion a anunțat că AUR nu va vota pentru împrumutul SAFE

Liderul AUR, George Simion, a anunțat că formațiunea sa nu va vota Legea privind SAFE.

„(...) Noi, aici, în Parlament, în această sesiune extraordinară, nu putem vota și nu vom vota chestiuni care afectează România pe termen mediu și lung.

Și atrag atenția unora și altora care se portretizează ca fiind pro-europeni că nu e în interesul României, în actualele condiții, să voteze Legea decarbonizării, să voteze pentru împrumutul SAFE, mai ales acum, sau să voteze, în actuala formă, Legea pentru transparentizarea averilor demnitarilor”, a spus Simion, într-o conferință de presă la Parlament.

Ce prevede Legea privind SAFE

Conform Art. 1, se aprobă Acordul de împrumut (SAFE) între Uniunea Europeană și România, semnat la București, la 12 mai 2026 ți la Bruxelles, la 20 mai 2026 și la 21 mai 2026, în valoare de 16.680.055.394 euro, denumit în continuare Acord de împrumut.

Art. 2 (1) Plata serviciului datoriei publice aferent împrumutului, respectiv rambursarea capitalului, achitarea costurilor de finanțare, a costurilor de administrare a lichidității, a costurilor serviciilor pentru cheltuielile de regie și a altor costuri aferente împrumutului se asigură de Ministerul Finanțelor conform legislației în vigoare privind datoria publică, prin mecanismul aferent finanțărilor rambursabile contractate de Guvernul României, în vederea finanțării deficitului bugetului de stat, refinanțării și rambursării anticipate a datoriei publice guvernamentale.

(2) Costul de finanțare, cuprinzând dobânda și alte taxe conform Deciziei de punere în aplicare (EU, EURATOM) 2024/1974 a Comisiei din 12 iulie 2024 de stabilire a cadrului pentru alocarea costurilor legate de operațiunile de împrumut şi de gestionare a datoriei în cadrul strategiei de finanțare diversificate, se va asigura de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Finanțelor - Acțiuni generale, din capitolul 55.01 "Tranzacții privind datoria publică şi împrumuturi" titlul 30 "Dobânzi".

3) Costul de administrare a lichidității, costul serviciilor pentru cheltuielile de regie şi alte costuri aferente împrumutului conform Deciziei de punere în aplicare (EU, EURATOM) 2024/1974 a Comisiei din 12 iulie 2024 de stabilire a cadrului pentru alocarea costurilor legate de operațiunile de împrumut şi de gestionare a datoriei în cadrul strategiei de finanțare diversificate, se vor asigura de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Finanțelor - Acțiuni generale, din capitolul 55.01 "Tranzacții privind datoria publică şi împrumuturi" titlul 20 "Bunuri şi servicii".

Art. 3 (1) Se autorizează Guvernul României ca, prin Ministerul Finanţelor, să convină cu Comisia Europeană amendamente la Acordul de împrumut care nu sunt de natură să majoreze obligațiile financiare asumate de România față de Uniunea Europeană.

(2) Amendamentele convenite potrivit alin.(1) se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Comentarii (0)

    Articole similare