SURSE Plan pentru înființarea unei comisii tehnice pe Legea ANI

Se dorește înființarea unei Comisii tehnice pe Legea ANI, conform unor surse ale STIRIPESURSE.RO.
Camera Deputaților urmează să dezbată și să voteze astăzi propunerea legislativă pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității.
Este vorba despre reexaminarea acestui proiect, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 883/2026.
Plan pentru înființarea unei comisii tehnice pe Legea ANI
Conform unor surse parlamentare ale STIRIPESURSE.RO, nu se dorește ca actualului proiect să i se mai aducă amendamente, pentru a nu pune în pericol banii din PNRR.
Astfel, surse politice ne-au declarat că mai bine se înființează, după ce va fi votată Legea ANI, o comisie tehnică din toate partidele, pentru a cădea de acord asupra modificărilor care trebuie aduse, inclusiv transparentizarea averilor.
„Nu o să mai depunem amendamente. Înțeleg că USR a depus un amendament privind transparentizarea, dar prezintă riscuri mari de neconstituționalitate.
Mai bine înființăm o comisie de specialiști, după ce va fi votată legea. Ne luăm banii din PNRR, apoi ne punem la aceeași masă și o putem modifica. E mai cuminte așa”, au explicat surse politice ale STIRIPESURSE.RO.
Amendamentul care obligă partenerele de viață ale demnitarilor la publicarea averilor, neconstituțional
CCR a decis că amendamentul care obligă partenerele demnitarilor să completeze declarații de avere este neconstituțional.
„Astfel, în cauză este necesară în primul rând, ca premisă, o apreciere personală a partenerului de fapt dacă se încadrează în sfera persoanelor care au relații asemănătoare acelora dintre soți, relație care impune completarea și depunerea declarațiilor de avere și interese, respectiv a declarației de interese financiare.
Iar această autoapreciere este evaluată ulterior de ANI, sub aspectul existenței unei asemenea relații.
Or, un inspector ANI – sau generic o entitate statală – nu poate el însuși să aprecieze dacă o persoană are sau nu relații asemănătoare celor dintre soți, aspect care să conducă la consecințe juridice legate de o astfel de relație de fapt”, se menționează în Decizia CCR nr. 883/2026.
„Mai mult, este posibil ca și cei doi parteneri să aibă puncte de vedere divergente cu privire la acest aspect; toate aceste aspecte indică o procedură marcată de un profund subiectivism din partea tuturor persoanelor implicate.
Lipsa criteriilor legale de determinare din punct de vedere noțional a sintagmei analizate, coroborată cu imprimarea unui caracter profund subiectiv și aleatoriu întregii proceduri, cu acordarea competenței ANI de a aprecia și evalua calitatea și tipologia relațiilor private întreținute de o anumită persoană (dacă persoana în cauză are sau nu o relație asemănătoare acelora dintre soți) reprezintă o vădită încălcare a art.1 alin.(5) și a art.26 din Constituție”, au mai arătat judecătorii CCR.
Amendamentul care îl lasă și pe Fritz fără mandat e constituțional
CCR a decis că amendamentul care îl lasă și pe Dominic Fritz, liderul USR și primarul Timișoarei, fără mandat este constituțional.
Astfel, potrivit propunerii legislative, „persoanelor față de care care, până la data intrării în vigoare a prezentei, s-a constatat în mod definitiv starea de incompatibilitate sau de conflictul de interese și pentru care nu s-a împlinit termenul de 3 ani aferent interdicției prevăzute de lege, calculate de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare respective a hotărârii judecătorești, le încetează de drept funcția, demnitate publică ori mandatul, la 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi”.
De la ora 13:00, proiectul va fi dezbătut de Comisia juridică, de disciplină și imunități și de Comisia pentru constituționalitate, care vor veni apoi cu un raport comun.
Ulterior, începând cu ora 16:00, proiectul Legii ANI va fi dezbătut și votat în plenul Camerei Deputaților.
Comentarii (0)
Articole similare
PoliticăCiprian Ciucu, atac la foștii lideri PNL București: "M-am făcut că nu văd jocul de glezne"
PoliticăPîslaru spune că sindicatele cer 27 de miliarde de lei / „Am tot explicat că nu îi avem” / Despre PSD: ”E mult mai ușor să te ascunzi”
PoliticăIlie Bolojan, mesaj în plin scandal politic, după ce a descins la PNL București
Politică