SURSE Liderii PSD pregătesc consultări în partid, dacă președintele Nicușor Dan vine cu o nominalizare de premier

Social-democrații așteaptă ca președintele României, Nicușor Dan, să vină cu o desemnare de prim-ministru.
Liderii PSD pregătesc consultări în partid
În acest context, liderii Partidului Social Democrat s-ar putea reuni într-o ședință, în acest weekend, potrivit surselor noastre.
La vârful partidului se ia în calcul organizarea unor consultări interne, dacă șeful statului va veni cu o nouă nominalizare de premier.
De altfel, aceste consultări ar putea avea loc oricum, pentru a rezolva probleme interne, au explicat sursele noastre.
„Un pas spre deblocarea situației ar fi să-și dea Bolojan demisia”
Aceleași surse ne-au declarat că un prim pas spre deblocarea situației actuale ar fi ca Ilie Bolojan să-și dea demisia din funcția de premier.
„Un pas spre deblocarea situației ar fi să-și dea Bolojan demisia”, au spus sursele citate.
De asemenea, sursele citate ne-au transmis că rămâne valabilă condiția PSD, aceea de a nu vota un guvern din care să nu facă parte.
Până la posibilele consultări interne, liderii social-democrați vor participa, joi seara, la un eveniment al Tineretului Social Democrat (TSD), conform informațiilor noastre.
Președintele Nicușor Dan va veni cu o nouă nominalizare de premier până când va pleca la ONU
Conform informațiilor noastre, președintele Nicușor Dan ar urma să vină cu o nouă propunere de premier până când va pleca la Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, programată să aibă loc în Statele Unite ale Americii, începând cu data de 21 septembrie.
Așadar, nu este clar dacă șeful statului va face o nominalizare de premier în această săptămână sau în cursul săptămânii viitoare.
Potrivit unor surse, președintele ar urma să vină cu o propunere de premier independent.
Pentru funcția de premier, sunt luate în calcul următoarele nume: Luca Niculescu sau Alexandru Nazare, în cazul unui premier tehnocrat, dar și Sorin Grindeanu, dacă președintele va opta pentru un prim-ministru politic.
Comentarii (0)
Articole similare
PoliticăTopul încrederii românilor, răsturnat! Școala conduce, biserica și Justiția pierd cel mai mult teren, iar partidele politice rămân ultimele, cu 1,9
PoliticăAUR afirmă că reacția jandarmilor la protestul de astăzi este similară cu înăbușirea violentă a protestului din 10 august 2018 / „Violența nu poate fi încurajată și nu poate fi justificată, dar faptul că apar oameni care își pierd răbdarea ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru orice guvern responsabil”
PoliticăVasile Dîncu explică violențele din Piața Victoriei: Mobilizare a unor forțe care vor să destabilizeze ordinea publică
Politică