Extern

SUA au constatat că Bulgaria ascunde atacurile hibride rusești

Sursa originală →
SUA au constatat că Bulgaria ascunde atacurile hibride rusești
Ascultă articolul

Statele Unite ale Americii au constatat că Bulgaria nu luptă, ci ascunde atacuri hibride și dezinformare rusească. Un raport al Serviciului de Cercetare al Congresului SUA afirmă că, înainte de alegerile parlamentare din aprilie 2026, Bulgaria era unul dintre cele mai vulnerabile medii informaționale pentru manipularea malițioasă nedemocratică din UE, transmite agenția Sega, citată de Rador.

Acesta analizează acțiunile autorităților bulgare cu privire la atacurile rusești, comparându-le cu reacția autorităților din România și din alte țări europene. În timp ce țările europene nu se tem să acuze Rusia și să prezinte dovezi în acest sens, Bulgaria recunoaște incidentele, dar nu indică autorul sau pe cel care a dat comanda.

Acțiunile militare hibride ale Kremlinului presupun acte de sabotaj, asasinate, încălcări ale spațiului aerian, bruiaj GPS, sistarea și deteriorarea infrastructurii subacvatice critice, atacuri cibernetice, migrație armată, interferență în politicile țărilor. Oficiali europeni acuză Rusia de manipularea informațiilor pentru a influența campanii electorale, coruperea politicienilor europeni și finanțarea ilegală a campaniilor electorale în mai multe țări europene, inclusiv Franța, Germania, Polonia, Muntenegru, Bulgaria și Moldova. România și Bulgaria au suferit atacuri DDoS atribuite grupurilor de hacking pro-ruse.

Raportul arată că aceste atacuri cibernetice au vizat sisteme legate de alegeri, sisteme guvernamentale și infrastructură critică. Cu toate acestea, răspunsul autorităților bulgare a fost în contrast puternic cu cel al partenerilor europeni.

Autoritățile române și bulgare, de exemplu, au fost martorii unui număr tot mai mare de cazuri de bruiaj GPS la Marea Neagră. În 2023, presa l-a citat pe șeful Statului Major al Apărării de atunci al României, acuzând direct Rusia de bruierea „activă și constantă” a comunicațiilor GPS în apele teritoriale ale României de la Marea Neagră. Spre deosebire de el, oficialii bulgari din domeniul apărării atribuie bruierea „sistemelor de război radioelectric”, dar refuză să numească partea responsabilă.

În 2025, autoritățile române de informații au raportat că au dejucat un sabotaj care viza infrastructura critică și l-au legat pe suspect de „o rețea largă de sabotori care vizau țări europene, controlate prin intermediari de serviciile secrete rusești”. Într-un dosar penal în curs de desfășurare, doi cetățeni ucraineni suspectați că ar fi fost recrutați și dirijați de serviciile secrete rusești sunt acuzați de a fi încercat o serie de explozii în interiorul UE prin intermediul companiei ucrainene de curierat Nova Poshta din București.

Procurorii au legat cazul de o conspirație mai amplă care implică obiective din Polonia. Industria bulgară de apărare ar fi putut fi de asemenea vizată de operațiuni de sabotaj legate de Rusia. Autoritățile bulgare, însă au evitat să numească Rusia ca probabilă țară care a comandat atacuri.

România, care se învecinează cu Ucraina, a trăit numeroase încălcări ale spațiului său aerian de către drone, din 2022. Potrivit Ministerului Apărării din România, Rusia a efectuat peste 100 de atacuri asupra unor ținte ucrainene din apropierea frontierei ucraineano-române, din 2022 până în prezent. În contextul acestor atacuri, au existat 29 de incursiuni neautorizate ale dronelor rusești în spațiul aerian românesc și numeroase cazuri de resturi de drone pe teritoriul românesc.

Dronele invadează de asemenea în mod regulat Bulgaria, dar autoritățile bulgare nu au dat niciodată vina pe Rusia, chiar dacă unele dintre aparate sunt în mod clar rusești. Doar o singură dată, premierul Rumen Radev și ministrul bulgar al Apărării, Dimităr Stoianov, au susținut o conferință de presă de urgență pentru a critica Ucraina pentru o dronă care a intrat în spațiul aerian bulgar, despre care au susținut chiar că transporta un explozibil.

La o lună după incident, Ministerul Apărării și Ministerul de Interne de la Sofia nu au spus dacă lucrurile au stat într-adevăr astfel. Mai multe drone au fost găsite ulterior în Marea Neagră și pe plajele bulgare, dar nu a existat nicio reacție din partea cabinetului.

Raportul explică situația din Bulgaria, cu privire la instabilitatea politică continuă și polarizarea țării, și indică o infrastructură de dezinformare profund înrădăcinată în statul acaparat, o aplicare slabă a reglementărilor și o reziliență publică scăzută. Documentul mai precizează că, anticipând o posibilă interferență în alegerile din 2026, autoritățile bulgare iau măsuri pentru a combate dezinformarea și amenințările hibride și solicită asistență din partea UE.

Traducere Rador: Mirela Petrescu

Comentarii (0)

    Articole similare