STUDIU | „Cartea de vizită” chimică a pisicilor ar putea avea originea în rinichi

Pisicile ar putea avea în urină o adevărată „carte de vizită” chimică, prin intermediul căreia alte feline pot identifica individul, relatează Phys.org.

Cercetătorii au descoperit că originea acestei amprente olfactive ar putea fi legată de anumite depozite de grăsime din rinichi, potrivit unui studiu publicat în revista Current Biology.

Moleculele responsabile pentru miros se evaporă, se degradează și se modifică după ce sunt eliminate în mediul exterior.

Cu toate acestea, cercetătorii au observat că semnătura chimică a urinei unei pisici poate rămâne relativ constantă și poate fi recunoscută chiar și după perioade îndelungate.

O echipă coordonată de Universitatea din Iwate, Japonia, și la care au participat cercetători de la Universitatea din Cordoba, Spania, a identificat 13 acizi grași cu lanț ramificat, cunoscuți sub abrevierea BFA.

Proporția acestor compuși diferă semnificativ de la o pisică la alta, dar rămâne relativ stabilă pentru același animal în timp.

Rinichii ar putea păstra „semnătura” olfactivă

Cercetătorii au analizat probe de urină provenite de la 44 de pisici și au realizat teste comportamentale pe 27 de pisici domestice.

Rezultatele au indicat că profilul acizilor grași rămâne suficient de stabil pentru a putea funcționa ca o „carte de vizită” chimică a animalului, inclusiv după cel puțin 24 de ore petrecute în mediul exterior.

Echipa a urmărit apoi originea acestor compuși până la anumite rezerve de lipide din rinichi, bogate în BFA.

Potrivit cercetătorilor, aceste depozite ar putea funcționa ca un rezervor care contribuie la menținerea unei compoziții relativ constante a urinei.

„A fost cu totul neașteptat” să fie identificată o legătură între o caracteristică anatomică a rinichilor observată de mai bine de un secol și comunicarea chimică prin urină, a explicat Masao Miyazaki, coordonatorul studiului.

Pisicile reacționează diferit la mirosurile cunoscute și necunoscute

Experimentele comportamentale au arătat că pisicile manifestau un interes mai mare față de urina provenită de la animale necunoscute.

Reacția devenea mai slabă atunci când erau expuse în mod repetat la același miros, inclusiv după perioade de câteva luni.

Cercetătorii au urmărit în special așa-numita „reacție Flehmen”, un comportament întâlnit la mai multe specii de mamifere.

Animalul își întredeschide gura, își ridică ușor capul și adoptă o expresie facială specifică, comportament despre care se crede că facilitează detectarea unor semnale chimice.

În cazul pisicilor, reacția Flehmen a apărut mai frecvent atunci când animalele au fost expuse la mirosuri urinare necunoscute și s-a redus pe măsură ce acestea s-au familiarizat cu mirosul.

Potrivit cercetătorilor, observația sugerează că reacția ar putea fi asociată cu explorarea mirosurilor sociale necunoscute.

Fenomenul ar putea exista și la felinele sălbatice

Pentru a vedea dacă mecanismul este prezent și la alte feline, cercetătorii au analizat probe de urină și țesut renal provenite de la lei, tigri, leoparzi, gheparzi și jaguari.

În aceste probe au fost identificați compuși urinari asociați cu acizii grași cu lanț ramificat, precum și depozite lipidice în rinichi.

Deocamdată, însă, cercetătorii nu au demonstrat că felinele sălbatice folosesc efectiv acești compuși pentru a se recunoaște între ele.

Autorii studiului consideră că acizii grași identificați reprezintă un candidat important pentru rolul de semnal chimic implicat în recunoașterea individuală, dar subliniază că nu se poate demonstra încă faptul că pisicile folosesc în mod conștient aceste substanțe pentru a identifica alte exemplare.