Stare de alertă prelungită, în zona fostei mine de sare de la Praid / Accesul populaţiei în perimetrul salinei şi în Canionul de Sare rămâne interzis

Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Praid a decis prelungirea cu încă 30 de zile a stării de alertă, începând de azi (din 8 iulie) şi până în 7 august, din cauza situaţiei generate de inundarea salinei, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Târgu Mureș.
În această perioadă vor fi monitorizate debitele și salinitatea pârâului Corund și a râului Târnava Mică, ca efect al inundării salinei în 2025, dar și ca urmare ploilor anunțate în această perioadă. Totodată, este monitorizată calitatea apelor de suprafaţă din zonă.
Purtătorul de cuvânt al prefecturii Harghita, Adrian Pănescu: ,,Această monitorizare se desfășoară permanent, asigurând la nevoie și forțele suplimentare de intervenție. Acestea sunt intervenții de asigurare a traversării râului Corund peste zona sensibilă din sectorul minier, prin rețelele de țevi colugate. În paralel, Salrom și Ministerul Economiei pregătesc acțiunile de construire a unui canal suplimentar pentru dirijarea apelor râului Corund peste perimetrul minier”.
Accesul populaţiei în perimetrul salinei şi în Canionul de Sare rămâne interzis, iar, dacă va fi necesar, vor fi acordate măsuri de sprijin persoanelor şi gospodăriilor aflate în aval.
Situația rezidă din luna mai a anului trecut, după prăbușirea salinei, de când Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Praid decide, lunar, prelungirea cu încă 30 de zile a stării de alertă.
Comentarii (0)
Articole similare
EconomicSchemă de fraudă fiscală, destructurată de ANAF: Transferuri suspecte de 32 milioane lei și taxe pe salarii neachitate
EconomicO aplicație dezvoltată de doi antreprenori spanioli transformă trocul tradițional în platformă digitală: Nu plătești cu bani, ci cu timp, experiență și cunoștințe
EconomicCe medicamente devin periculoase vara. Antibioticele, antiinflamatoarele și alte tratamente care cresc riscul de arsuri solare / Recomandarea medicului
Economic