Economic

Spionajul economic a impulsionat PIB-ul fostei Germanii de Est cu 7,4% la sfârşitul anilor ’80, arată datele unui studiu de specialitate

Sursa originală →
Spionajul economic a impulsionat PIB-ul fostei Germanii de Est cu 7,4% la sfârşitul anilor ’80, arată datele unui studiu de specialitate
Ascultă articolul

Spionajul economic extins practicat de fosta RDG (Republica Democrată Germană) în anii ’70 şi ’80, a sporit producţia economică totală a ţării cu 7,4% la sfârşitul anilor ’80, potrivit unui studiu realizat de Fundaţia Rockwool din Berlin, consultat duminică de agenția de știri Reuters, informație preluată de Agerpres.

Autorii studiului estimează că valoarea adăugată industrială a Germaniei de Est fost cu 22,3% mai mare datorită spionajului, echivalentul a 20,2 miliarde de mărci est-germane (sau 4,1 miliarde de euro la preţurile din 2020). Toate estimările se referă la anul 1988, premergător căderii Zidului Berlinului.

Adrian Lerche, unul dintre autorii studiului, subliniază că aceste concluzii sunt relevante şi în prezent, într-o perioadă în care guvernele înăspresc controalele la export, verifică investiţiile străine şi încearcă să protejeze tehnologiile strategice.

STASI, temuta poliţie politică secretă a Germaniei de Est, a ajutat companiile din RDG să obţină informaţii ştiinţifice şi tehnice de la firme şi instituţii de cercetare occidentale. Firmele care au primit informaţii utile au înregistrat o creştere mai rapidă a productivităţii, au investit mai mult şi s-au concentrat mai mult pe produsele lor principale.

„Spionajul Stasi a consolidat poziţia Germaniei de Est în cadrul blocului socialist”, a declarat Albrecht Glitz, coautor al studiului. „Cu toate acestea, nu a îmbunătăţit semnificativ succesul pe pieţele occidentale”, a adăugat Albrecht Glitz.

De asemenea, beneficiile spionajului economic s-au propagat şi în rândul reţelelor de furnizori şi clienţi, susţinând efecte economice mai ample, au precizat cercetătorii. Fiecare informaţie valoroasă suplimentară a generat un randament anual estimat de aproximativ 330.000 de euro, la preţurile din 2020.

Comentarii (0)

    Articole similare