Spania a evacuat rămăşiţele a trei regi din secolul al XI-lea dintr-o mănăstire ameninţată de incendii de vegetaţie

Autorităţile spaniole au evacuat joi rămăşiţele a trei regi care au domnit în regiunea Aragon în secolul al XI-lea dintr-o mănăstire ameninţată de incendiile de vegetaţie, informează agenția de știriReuters.
Rămăşiţele regilor au fost duse la muzeul provincial din Huesca, la 80 de kilometri sud de mănăstire, pentru a fi astfel protejate până la îmbunătăţirea condiţiilor, a spus vicepreşedintele acestei regiuni din nord-est, Mar Vaquero.
După ce un incendiu de vegetaţie declanşat luni a început să se deplaseze joi către mănăstirea San Juan de la Pena, care datează din secolul al X-lea, teama că edificiul ar putea fi înghiţit de flăcări a determinat autorităţile să lanseze o operaţiune de salvare, le-a declarat Vaquero reporterilor.
O echipă formată din militari a reuşit să intre în mănăstirea localizată în munţi şi să ia veştmintele ceremoniale care i-au aparţinut unui conte din secolul al XVIII-lea înmormântat acolo, înainte ca apropierea flăcărilor să-i forţeze să părăsească locul.
Echipa a revenit apoi, însoţită de poliţişti şi oficiali din domeniul patrimoniului, pentru a evacua rămăşiţele primilor trei regi ai Aragonului ”care au domnit în perioada 1035-1104” şi care se aflau într-un panteon situat în incinta mănăstirii, precum şi câteva picturi cu valoare istorică.
Vaquero a lăudat curajul echipei de salvatori.
Incendiul de vegetaţie s-a intensificat joi dimineaţă, înteţit de temperaturile ridicate şi de vânturile puternice. Flăcările au mistuit peste 9.000 de hectare şi au forţat evacuarea a 16 oraşe, deşi mănăstirea nu era avariată vineri dimineaţă.
În sudul Spaniei, un alt incendiu, mai amplu, s-a agravat joi şi a pârjolit până acum 31.000 de hectare în provincia Huelva, forţând evacuarea a circa 700 de persoane.
Comentarii (0)
Articole similare
ExternVIDEO | Cum alegi suplimentele alimentare: „Românii sunt mult mai informați. E o abundență de informații care circulă, dar asta provoacă și confuzie”
ExternDoliu în familia Ancăi Alexandrescu. A murit mama jurnalistei
ExternColosseumul din Roma prelungește tururile nocturne / Programul ar putea continua până în septembrie
Extern