Şoferul maşinii care a intrat în trei turişti pe un trotuar din Brașov va fi cercetat în stare de libertate

Şoferul maşinii care a intrat, marţi seara, în trei turişti aflaţi pe trotuar, în zona centrală a Braşovului, va fi cercetat în stare de libertate, a transmis Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov, transmite Agerpres.
Conform sursei citate, bărbatul, în vârstă de 50 de ani, este cercetat pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.
„Se iau în calcul posibile cauze medicale, dar cercetările urmează să stabilească toate aspectele”, au transmis reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov.
„În fapt, s-a reţinut că, în data de 11 august, în jurul orei 20:46, un bărbat în vârstă de 50 de ani a condus un autoturism pe o stradă din zona centrală a municipiului Braşov, apoi a pătruns pe trotuarul din dreapta sensului său de mers, unde a surprins şi accidentat trei persoane de sex masculin, dintre care două au decedat, respectiv un bărbat în vârstă de 25 de ani din municipiul Piatra Neamţ şi un cetăţean german de 34 de ani, iar cea de-a treia victimă, tot un cetăţean german, în vârstă de 31 de ani, a suferit vătămări corporale, fiind transportată la o unitate medicală”, se arată într-un comunicat remis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov.
De asemenea, în urma accidentului rutier a rezultat şi vătămarea corporală a conducătorului autoturismului.
Reprezentanţii Spitalului Clinici Judeţean de Urgenţă (SCJU) Braşov au informat, miercuri, că şi şoferul care a produs accidentul a fost adus la UPU, unde a fost consultat şi i s-a recomandat internarea, dar a refuzat-o.
Comentarii (0)
Articole similare
EconomicFlorin Cîțu critică politica monetară a ui Mugur isărescu: "Euro ar fi putut să fie sub 3 lei dacă BNR nu intervenea"
EconomicTokyo, disensiuni cu Washingtonul în urma arestării unui puşcaş marin acuzat de crimă şi jaf în Japonia / Militarul e reținut la baza americană Futenma din Okinawa
EconomicDouă intervenţii Salvamont pe traseul Jepii Mici: un turist accidentat, evacuat cu elicopterul
Economic