Sindicatele resping noua lege a salarizării. Șeful Cartel Alfa: „E mai proastă decât toate formele anterioare”

Forma finală a noii legi a salarizării, prezentată liderilor politici la consultările de la Palatul Cotroceni, este criticată de sindicate. Bogdan Hossu, președintele Cartel Alfa, susține că proiectul este „mai prost” decât variantele anterioare, în condițiile în care valoarea de referință scade de la 4.100 la 4.000 de lei, iar pentru unele profesii sunt reduși și coeficienții de ierarhizare.
Liderul sindical avertizează și asupra mecanismului prevăzut în proiect pentru valoarea de referință, despre care spune că ar putea permite noi scăderi, în funcție de evoluția unor indicatori economici.
Hossu: „Noua formă e mai proastă decât toate formele anterioare”
Bogdan Hossu a declarat joi seară, la Antena 3 CNN, că problemele proiectului nu se limitează la reducerea cu 100 de lei a valorii de referință. Potrivit acestuia, sunt diminuate și valorile unor coeficienți prevăzuți pentru diferite familii ocupaționale și profesii.
„Practic noua formă e mai proastă decât toate formele anterioare, în sensul în care nu numai că valoarea de referință scade, e problema că pentru multe familii ocupaționale și profesii coeficienții scad. Adică pe lângă scăderea valorii de referință și coeficienții scad”, a declarat Bogdan Hossu la Antena 3 CNN.
De ce ar fi scăzut valoarea de referință de la 4.100 la 4.000 de lei
Președintele Cartel Alfa susține că reducerea valorii de referință cu 100 de lei ar fi soluția găsită de inițiatorii proiectului pentru încadrarea în constrângerile financiare aferente noii legi a salarizării.
Potrivit lui Hossu, diferența este legată de resursele necesare pentru anvelopa salarială, în contextul diferenței dintre suma de 8 miliarde de lei acceptată de Comisia Europeană și necesarul de 12 miliarde de lei avut în vedere de Guvern.
„Scăderea valorii de referință este forma găsită ad hoc de inițiatori de a completa de la 8 miliarde la 12 miliarde. Scăderea d 2,5% acoperă suma de ani pe care nu aveau posibilitatea să o găsească. (...) Guvernul putea rezolva problema resursei financiare simplu: prin dezvoltarea economică. Dacă rezolva crizele cu care ne confruntăm, energie, gaz, combustibil, am fi avut banii pentru anvelopă”, a spus Hossu.
Avertisment privind salariile bugetarilor: valoarea de referință ar putea scădea și mai mult
O altă problemă semnalată de liderul Cartel Alfa este mecanismul prin care valoarea de referință poate evolua în următorii ani. Hossu susține că, în timp ce coeficienții nu ar putea fi modificați pentru o perioadă de minimum patru ani, valoarea de referință rămâne variabila care poate fi ajustată în funcție de indicatori precum productivitatea, inflația sau gradul de colectare.
„Al doilea aspect e instabilitatea valorii de referință, care conform articolelor din capitolul tranzitoriu arată că valoarea de referință poate scădea și mai mult. Să nu uităm că legea trebuie să reziste mininum 4 ani de zile, asupra ei neputându-se umbla la coeficienți. Iar parametrul, singurul care rămâne volatil, condiționat de anumite situații conjucturale ca productivitatea, inflația, gradul de colectare rămâne numai valoarea de referință.
Tocmai asupra valorii de referință mecanismele prevăzute în actualul proiect de lege arată o dependență și mai mare cu consecințe de scădere a tuturor salariilor din sectorul bugetar”, a declarat Hossu.
Hossu susține că scad și coeficienții pentru unele funcții
Președintele Cartel Alfa afirmă că o comparație cu actuala lege a salarizării arată și diminuări ale coeficienților de ierarhizare pentru anumite funcții. El a dat drept exemplu Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare, unde susține că reducerea coeficienților s-ar suprapune peste scăderea valorii de referință cu 100 de lei.
„Ceea ce putem constata e că fața de actuala lege, o să constatăm că coeficienții care sunt azi în diferitele anexe nu corespund și sunt funcții importante asupra cărora coeficienții scad. De exemplu, Agenția Salvați Vieți Omenești pe Mare are o retrogradare substanțială a coeficienților de ierarhizare la care se adaugă valoarea de referință mai scăzută cu 100 de lei”, a spus el.
Ce prevede forma finală a legii salarizării
Liderii PSD, PNL, USR și UDMR au primit joi, după consultările de la Palatul Cotroceni, noua formă a proiectului legii salarizării. Una dintre principalele modificări este reducerea valorii de referință de la 4.100 de lei la 4.000 de lei. Au fost operate schimbări și în mecanismul privind diferența salarială tranzitorie.
În varianta anterioară, aceasta menținea venitul din noiembrie 2026 și era inclusă în baza de calcul a drepturilor raportate la salariu. Proiectul conținea, de asemenea, reguli privind reîncadrarea și personalul nou-angajat. În noua variantă, mecanismul este detaliat: diferența salarială tranzitorie se acordă dacă noul salariu rezultat în urma aplicării legii se situează sub nivelul celui din noiembrie 2026 și se diminuează pe măsură ce salariul crește. Sunt prevăzute și excluderi pentru anumite venituri asociate fondurilor europene și pentru alte drepturi cu caracter temporar sau variabil.
Negocierile continuă. Liderii politici ar urma să revină la Cotroceni
Proiectul noii legi a salarizării urmează să fie analizat de partidele politice în zilele următoare, iar în weekend sunt programate noi discuții tehnice.
La începutul săptămânii viitoare, liderii formațiunilor ar urma să se întâlnească din nou cu președintele Nicușor Dan, pentru a stabili dacă poate fi obținut un consens politic asupra proiectului.
Noua lege a salarizării reprezintă unul dintre angajamentele asumate de România prin PNRR, iar forma sa finală trebuie stabilită în contextul constrângerilor bugetare și al negocierilor privind îndeplinirea jaloanelor asumate.
Comentarii (0)
Articole similare
PoliticăCiucu, despre lucrările la Podul Basarab: Din 7 septembrie redeschidem traficul complet pe pod și, până la finalul anului, continuăm lucrările fără afectarea traficului
PoliticăCristian Ghinea, despre noua Lege a Salarizării: 'E un fel de Jocurile Foamei între bugetari'
PoliticăCum vor crește coeficienții cadrelor didactice în noua Lege a Salarizării: Explicațiile ministrului Educației
Politică