Sindicalisti din Bacau vizati de perchezitii dupa ce si-au cumparat electrocasnice cu banii sindicatului

Locuințele a doi lideri sindicali din Bacău au fost percheziționate de polițiști și procurori. Cei doi sindicaliști sunt acuzaţi că au gestionat fraudulos patrimoniul sindicatului pe care îl conduceau şi că, timp de doi ani, au delapidat o parte din fondurile gestionate, cumpărând electrocasnice în interes personal.
Potrivit anchetatorilor, prejudiciul se ridică la aproximativ 600.000 de lei
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău informează că în 6 noiembrie, în cadrul operaţiunii JUPITER, procurori ai instituţiei, cu sprijinul poliţiştilor judiciarişti de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din IPJ Bacău, au pus în executare trei mandate de percheziţie domiciliară vizând trei locuinţe din judeţul Bacău într-o cauză penală de delapidare şi de gestiune frauduloasă, ambele în formă continuată.
„În esenţă, din probatoriul administrat până la acest moment al procesului rezultă suspiciunea rezonabilă că în cursul anilor 2021-2023, două persoane ocupând funcţii de conducere în cadrul unei organizaţii sindicale au provocat pagube materiale însemnate prin îndeplinirea frauduloasă a actelor de administrare şi de conservare a patrimoniului sindicatului, însuşindu-şi totodată şi o parte din sumele de bani gestionate şi folosindu-le pentru a-şi cumpăra electrocasnice sau alte bunuri în interesul lor personal”, precizează sursa citată.
Potrivit aceleiaşi surse, prin faptele lor, cei doi lideri sindicali au provocat un prejudiciu de aproximativ 600.000 de lei.
Cei doi au fost duși la audieri - Ce s-a descoperit la percheziții
La percheziţii au fost descoperite mai multe electrocasnice care au fost lăsate în custodia făptuitorilor şi a fost ridicată o sumă de bani.
Procurorii mai precizează că în cauză nu au fost dispuse măsuri preventive şi nu a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi cu propunere de luare a măsurii arestării preventive.
Comentarii (0)
Articole similare
LocalDrama copiilor din satele Clujului! Unii mănâncă pâine goală și îi cer Moșului doar un pix și un carnețel: „Dorințele ajung să fie mici”
LocalAlertă de drone la granița României: S-a emis RO-Alert
LocalSe oprește apa joi în Cluj, pe 33 de străzi! Mii de clujeni trebuie să-și facă provizii: la ce oră va fi reluată furnizarea
Local