Local

Și-a amenințat soția de două ori în aceeași seară, în fața copilului, dar nu ajunge la închisoare: „Din mâna mea ți-i moartea!”. Ce au decis judecătorii

Sursa originală →
Și-a amenințat soția de două ori în aceeași seară, în fața copilului, dar nu ajunge la închisoare: „Din mâna mea ți-i moartea!”. Ce au decis judecătorii

Curtea de Apel Cluj a majorat de la 1. 200 la 6. 000 de lei amenda penală aplicată unui bărbat care și-a amenințat soția cu moartea de două ori în aceeași seară.

Curtea de Apel Cluj a majorat de la 1.200 la 6.000 de lei amenda penală aplicată unui bărbat care și-a amenințat soția cu moartea de două ori în aceeași seară. Instanța a menținut cele 120 de zile-amendă, însă a stabilit o valoare de 50 de lei pentru fiecare zi-amendă, considerând că suma inițială era prea mică pentru gravitatea faptelor.

Incidentul a avut loc în 31 iulie 2023, în locuința familiei. Potrivit declarațiilor consemnate în dosar, bărbatul consumase alcool și și-a găsit soția împreună cu un alt bărbat, prezentat inițial drept văr. Situația a degenerat, iar femeia a susținut că soțul său a amenințat-o cu moartea.

"Din mâna mea ți-i moartea”

La primul episod, acesta i-ar fi spus: „nu mai ies din casă până nu sparg tot și te omor, din mâinile mele ți-i moartea”. Femeia a sunat la 112 și a plecat din locuință împreună cu copilul.

Ulterior, bărbatul s-a întors, iar conflictul a continuat. Potrivit declarației femeii, acesta i-a spus din nou: „eu nu pot să trăiesc să te văd cu alt bărbat și din mâna mea ți-e moartea”.

Un alt martor a relatat că, după ce bărbatul a ieșit din locuință, acesta ar fi continuat amenințările, spunând: „oricum nu scapi de mine, te omor și mă duc la pușcărie”.

Fiul de 16 ani al celor doi a confirmat în fața anchetatorilor existența celor două episoade și faptul că tatăl său și-a amenințat mama. Ulterior, adolescentul a spus că tatăl său era „rău de gură” și că este posibil să fi spus lucrurile respective „la nervi”.

Bărbatul a recunoscut în timpul audierilor că băuse alcool și că și-a găsit soția împreună cu un alt bărbat. Acesta a admis că a făcut amenințări, însă a susținut că nu își mai amintește exact ce a spus și a arătat că regretă cele întâmplate.

Instanța a considerat însă că cele două afirmații i-au provocat femeii o stare reală de temere

Femeia a apelat serviciul 112, a părăsit locuința împreună cu copilul, iar ulterior a fost emis un ordin de protecție provizoriu, confirmat pentru o perioadă de șase luni.

Judecătorii au arătat că diferențele dintre declarațiile persoanelor cu privire la formularea exactă a amenințărilor nu schimbă esența faptelor.

„Diferențele existente între declarațiile persoanelor audiate vizează doar modalitatea exactă în care au fost proferate amenințările, nu și conținutul acestora”, a reținut instanța.

Curtea de Apel a menținut astfel concluzia că sunt întrunite elementele infracțiunii de amenințare în formă continuată, prevăzută de articolul 206 din Codul penal.

În schimb, instanța a considerat că pedeapsa stabilită inițial a fost prea blândă. Prima instanță îl condamnase pe bărbat la 120 de zile-amendă, cu o valoare de 10 lei pentru fiecare zi, rezultând o amendă penală totală de 1.200 de lei.

Procurorul a contestat soluția, apreciind că modalitatea de individualizare a pedepsei nu este corespunzătoare gravității faptelor.

Curtea de Apel a ținut cont, pe de o parte, de contextul în care au fost comise amenințările. Conflictul a avut loc pe fondul unei situații conjugale tensionate, bărbatul consumase alcool, iar în locuință se afla un alt bărbat. Instanța a mai reținut că nu au existat acte de violență fizică, nu a fost folosit vreun obiect și nu s-a trecut la punerea în executare a amenințărilor.

Bărbatul a mai avut două ordine de protecție pe numele său

Pe de altă parte, judecătorii au subliniat că amenințările au fost repetate și au vizat în mod direct moartea soției, iar unul dintre episoade s-a produs în prezența copilului minor.

Instanța a remarcat și faptul că în istoricul familiei existaseră conflicte și ordine de protecție, inclusiv în 2022 și 2023. Totuși, bărbatul nu avea antecedente penale și nu existau indicii că ar fi încălcat ordinele de protecție.

De la momentul incidentului, situația familială s-a schimbat. Cei doi au divorțat, femeia a plecat în străinătate, iar bărbatul locuiește în altă parte și crește unul dintre copii. În dosar nu au fost indicate alte incidente similare după 31 iulie 2023.

Judecătorii au decis că amenda penală este prea mică

Curtea de Apel a considerat că aceste aspecte nu justifică aplicarea unei pedepse cu închisoarea, însă nici o amendă de doar 1.200 de lei nu este suficientă pentru a îndeplini scopul sancțiunii penale.

„O amendă penală în cuantum de 1.200 lei, prin raportare la gravitatea concretă a faptelor, apare ca fiind prea apropiată de nivelul unei sancțiuni contravenționale”, a reținut instanța.

Judecătorii au apreciat că valoarea de 50 de lei pentru fiecare dintre cele 120 de zile-amendă este una moderată și proporțională cu situația concretă a inculpatului.

În stabilirea cuantumului, instanța a ținut cont și de situația sa financiară: bărbatul are venituri din muncă, plătește chirie, crește un copil și trimite bani unui alt copil aflat în străinătate.

Prin urmare, Curtea de Apel Cluj a admis apelul procurorului și a majorat amenda penală de la 1.200 la 6.000 de lei, menținând cele 120 de zile-amendă și restul dispozițiilor primei hotărâri.

Instanța a subliniat că, deși violența în familie reprezintă un fenomen care trebuie prevenit și sancționat, acest argument nu poate înlocui analiza concretă a fiecărui caz și a circumstanțelor în care a fost comisă fapta.

Comentarii (0)

    Articole similare