Sever Voinescu, atac dur la PNL: „Politicieni de doi bani”. Acuză liberalii că revin după trei luni la formula propusă de Eugen Tomac

Fostul deputat Sever Voinescu, în prezent redactor-șef al revistei Dilema (fosta Dilema Veche), lansează un atac extrem de dur la adresa PNL, după apariția semnalelor potrivit cărora liberalii ar fi dispuși să susțină un guvern cu premier independent și profil tehnocrat. Voinescu susține că o asemenea soluție este, în esență, cea propusă în urmă cu două luni de Eugen Tomac și se întreabă de ce România a trebuit să treacă prin trei luni de criză politică și incertitudine economică pentru a se ajunge în același punct.
Intervenția sa vine într-un moment în care negocierile pentru formarea unui guvern cu puteri depline continuă. Ilie Bolojan a declarat vineri, 7 august, că PNL ar putea susține chiar și un executiv „cu profil tehnocrat”, cu condiția ca acesta să beneficieze de susținere parlamentară și să păstreze direcția de control al cheltuielilor și reducere a deficitelor.
„Dacă înțeleg bine din semnalele politice venite de la geniile politico-reformiste peneliste, PNL e gata să sprijine un guvern exact cum a fost guvernul Tomac. Cu premier independent și compoziție tehnocrată, care nu e alcătuit din oameni politici, dar cu un program similar cu programul cabinetului actual. Exact asta a propus Tomac!”, a scris Sever Voinescu pe LinkedIn.
„De ce naiba am pierdut trei luni?”
Voinescu amintește că Eugen Tomac a fost desemnat premier de președintele Nicușor Dan pe 4 iunie, într-un moment în care partidele parlamentare nu reușiseră să formeze o nouă majoritate după căderea Guvernului Bolojan.
La momentul desemnării, Nicușor Dan argumenta că, în condițiile în care partidele nu ajunseseră la o înțelegere, soluția era un premier independent de formațiunile parlamentare. Tomac anunțase la rândul său că intenționează să formeze un cabinet alcătuit din tehnocrați. Printre prioritățile stabilite se aflau stabilitatea financiară, continuarea reformelor necesare pentru atragerea fondurilor europene și menținerea orientării pro-occidentale a României.
Tentativa a eșuat însă după zece zile. Tomac și-a retras mandatul pe 14 iunie, în lipsa unui sprijin parlamentar suficient, iar președintele l-a desemnat ulterior pe liberalul Adrian Veștea. Nici Cabinetul Veștea nu a trecut de Parlament, fiind respins la vot pe 22 iunie și prelungind criza politică.
Sever Voinescu consideră acum că liberalii se întorc practic la punctul de plecare.
„De ce naiba am pierdut trei luni de zile agonizând în inflație, incertitudini, cădere economică?”, întreabă fostul parlamentar.
El susține că avertizase încă de atunci că o formulă de compromis, cu un premier independent, reprezenta ieșirea rațională din blocaj.
„Când scriam aici despre faptul că peneliștii și ultrașii reformelor bolojeniste de pe aici ar face bine să se calmeze și să judece rațional în interesul țării, iar ei urlau că vor guvern PSD-AUR, ca să vedem ce strălucitor e zeul Bolojan prin contrast, exact despre asta vorbeam. Și tot atunci anticipam că vor veni la singura formulă rațional posibilă – cea care se vădește”, afirmă Voinescu.
PNL a deschis ușa unui guvern cu profil tehnocrat
Declarațiile recente ale lui Ilie Bolojan marchează într-adevăr o deschidere față de varianta tehnocrată. Liderul PNL declara pe 7 august că un guvern care dispune de susținere parlamentară și continuă politica de reducere a cheltuielilor și a deficitului „va avea susținerea PNL chiar dacă se pune problema să fie un guvern cu un profil tehnocrat”.
Poziția nu înseamnă însă acceptarea oricărei formule. La consultările de luni, 10 august, de la Cotroceni, Bolojan a reiterat că PNL nu va participa la un guvern împreună cu PSD, „indiferent de varianta de premier”. PSD, la rândul său, a transmis că nu acceptă revenirea lui Ilie Bolojan în funcția de prim-ministru și că dorește constituirea unei majorități formate din partide pro-occidentale. USR a anunțat că va trece în opoziție dacă PSD reușește să formeze noua majoritate, iar UDMR a respins varianta unui executiv dependent de sprijinul AUR.
Blocajul continuă astfel la mai bine de trei luni după 5 mai, când Guvernul Bolojan a fost demis prin moțiune de cenzură. Moțiunea a trecut cu 281 de voturi, iar de atunci Executivul funcționează cu atribuții limitate.
Sever Voinescu: „Politicieni de doi bani. Biată țară!”
Fostul deputat consideră că, în ciuda tensiunilor dintre PSD și PNL, partidele vor fi în cele din urmă obligate să ajungă la o formulă de compromis.
„Sigur, iritarea există încă și la PNL și la frații lor acuma vitregi PSD, e posibil să mai treacă încă ceva timp. Dar tot acolo vom ajunge”, afirmă Voinescu.
Verdictul său la adresa actualei clase politice este însă unul fără menajamente:
„Politicieni de doi bani. E drept, fiecare cu galeria pe care o merită. Biată țară!”
Sever Voinescu merge mai departe și susține că actualul blocaj politic ar trebui să determine apariția unor noi formațiuni și intrarea în politică a unor oameni care până acum au rămas în afara partidelor.
„Singura soluție: partide noi, oameni noi! Dacă vreți să ieșim din coșmarul politic actual, nu aveți altă soluție: organizați-vă în partide și ieșiți în arenă! Cei de acum sunt foarte ușor de bătut. Nu aveți adversari, practic! Și e nevoie de oameni noi și mișcări noi ca de aer! Altfel, ne sufocăm!”, conchide Sever Voinescu.
Comentarii (0)
Articole similare
PoliticăDan Dungaciu, după mesajul lui Simion privind suspendarea lui Nicușor Dan: "Oamenii aceștia trebuie zguduiți într-un fel sau altul"
PoliticăCu AUR pe val în sondaje, USR cere alegeri anticipate
PoliticăMarius Budăi atacă 'reforma scaunului' lui Ilie Bolojan: 'A pierdut doar titlul. Scaunul îl păstrează'
Politică