Șefa guvernului japonez doarme de obicei „între 0 şi 3 ore” / Și-a atras numeroase critici pentru îndemnurile sale de a munci necontenit

Şefa guvernului japonez Sanae Takaichi a vorbit pe reţelele de socializare despre zilele sale de muncă continuă şi a spus că doarme de obicei „între 0 şi 3 ore”, după ce şi-a atras critici pentru îndemnurile sale de a munci necontenit, relatează marţi agenția de știri EFE, citată de Agerpres.
„Odihna de astăzi a fost cu adevărat binevenită; pentru prima dată după mult timp am reuşit să dorm cinci ore (de când am preluat funcţia de prim-ministru dorm de obicei între 0 şi 3 ore), iar după-amiază am reuşit să calc o grămadă de eşarfe şi lenjerie”, a scris Takaichi luni seara pe contul său de pe X, la sfârşitul unei zile festive cu ocazia Zilei Mării.
În postarea sa, Sanae Takaichi (65 de ani) a trecut în revistă activităţile guvernamentale din ultimele zile, mărturisind că în zilele lucrătoare rămâne fără timp pentru a îndeplini sarcini casnice precum curăţarea căzii, spălatul vaselor sau spălatul rufelor şi că uneori o „prinde” zorii citind documente oficiale.
Anul trecut, Grupul naţional al avocaţilor pentru victimele „Karoshi” (termen japonez care se referă la moartea cauzată de suprasolicitarea la locul de muncă) i-a cerut şefei guvernului să-şi retragă unele declaraţii celebre în care afirma că doreşte ca toţi membrii echipei sale să lucreze „ca nişte cai” şi că va abandona termenul de „echilibru între viaţa profesională şi cea personală”.
Takaichi însăşi a contribuit la scandal la scurt timp după aceea, convocând o sesiune de lucru cu asistenţii săi la 03:00 dimineaţa pentru a pregăti o intervenţie parlamentară.
Episodul, mediatizat pe larg de presa locală, a stârnit critici din partea opoziţiei, iar prim-ministrul a precizat că a fost vorba de un caz izolat, deoarece faxul său era defect.
Takaichi a dorit ulterior să-şi nuanţeze poziţia cu ocazia unui discurs ţinut în decembrie, când i-a fost decernat premiul pentru cea mai celebră frază a anului tocmai pentru promisiunea sa de a „munci, a munci şi a munci”.
Atunci, ea şi-a apărat afirmaţiile şi a asigurat că nu este intenţia sa de a considera „multele ore de muncă prestate drept o virtute”, dar că, în calitate de premier al Japoniei, doreşte să facă „tot ce este necesar” pentru a contribui la dezvoltarea ţării.
Comentarii (0)
Articole similare
PoliticăTopul încrederii românilor, răsturnat! Școala conduce, biserica și Justiția pierd cel mai mult teren, iar partidele politice rămân ultimele, cu 1,9
PoliticăAUR afirmă că reacția jandarmilor la protestul de astăzi este similară cu înăbușirea violentă a protestului din 10 august 2018 / „Violența nu poate fi încurajată și nu poate fi justificată, dar faptul că apar oameni care își pierd răbdarea ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru orice guvern responsabil”
PoliticăVasile Dîncu explică violențele din Piața Victoriei: Mobilizare a unor forțe care vor să destabilizeze ordinea publică
Politică