Scandal la metrou între suporteri, înainte de Rapid-Dinamo. Un suporter dinamovist a fost dus la secție

Un conflict a izbucnit, sâmbătă seară, între mai mulţi suporteri la ieşirea din staţia de metrou Basarab, înaintea meciului de fotbal Rapid - Dinamo, un suporter al echipei oaspete fiind dus la secţia de poliţie.
Potrivit Jandarmeriei Capitalei, incidentul a izbucnit în timpul deplasării suporterilor oaspeţi către stadion.
"Jandarmii aflaţi în dispozitiv au intervenit prompt pentru aplanarea conflictului şi restabilirea ordinii publice. Situaţia a fost calmată într-un timp scurt, iar deplasarea suporterilor către stadion a fost reluată în condiţii de siguranţă. Jandarmeria Capitalei menţine permanent dispozitivele de ordine şi siguranţă publică în zona stadionului şi pe traseele de deplasare ale suporterilor, pentru prevenirea şi descurajarea oricăror incidente", precizează sursa citată.
În urma evenimentului, un suporter al echipei oaspete a fost condus la sediul unei secţii de poliţie în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi dispunerii măsurilor legale care se impun.
Comentarii (0)
Articole similare
SportVIDEO Cum se simte Ella Vișan, fostă concurentă la Insula Iubirii, după accidentul suferit în timpul unei drumeții. A căzut în gol 100 de metri
SportDoliu în sportul românesc. Un fotbalist piteștean a murit în timpul meciului. Avea 47 de ani
SportVIDEO O întrebare l-a deranjat pe Gică Hagi. 'Îmi pare rău că nu vă convine'
Sport