Salariile românilor au crescut din nou. Cât câștigă, în medie, un angajat și care sunt cele mai bine plătite domenii

Salariul mediu net din România a ajuns la 5.717 lei în luna septembrie 2026, în creștere față de luna precedentă. Cu toate acestea, veștile nu sunt tocmai bune pentru angajați. Deși veniturile au crescut pe hârtie, scumpirile au continuat să afecteze puterea de cumpărare, astfel că românii își permit, în realitate, mai puțin decât în urmă cu un an.
Potrivit datelor publicate joi, 12 noiembrie, de Institutul Național de Statistică (INS), salariul mediu net a crescut cu doar 29 de lei față de august, echivalentul unui avans de 0,5%.
În același timp, câștigul salarial mediu brut a ajuns la 9.532 de lei, cu 35 de lei mai mult decât în luna precedentă.
Comparativ cu septembrie 2025, salariul mediu net a înregistrat o creștere de 5%. Totuși, după luarea în calcul a inflației, câștigul salarial real a fost cu 1,5% mai mic decât în aceeași perioadă a anului trecut.
IT-ul și industria petrolieră, în topul salariilor din România
Diferențele dintre domeniile de activitate rămân uriașe. Cele mai mari venituri au fost înregistrate în sectorul IT, unde angajații din programare și consultanță în tehnologia informației au câștigat, în medie, 13.513 lei net.
Pe locul următor se află industria extracției petrolului și gazelor naturale, cu un salariu mediu net de 13.336 de lei.
La polul opus, cele mai mici venituri au fost raportate în alte activități de servicii, unde media salarială a fost de numai 2.982 de lei, respectiv în pescuit și acvacultură, cu 3.005 lei.
Astfel, angajații din domeniile cel mai bine plătite ajung să câștige de peste patru ori mai mult decât cei din sectoarele cu cele mai mici salarii.
Ce s-a întâmplat cu salariile bugetarilor
În sectorul public, evoluțiile au fost diferite de la un domeniu la altul.
Salariile medii nete au scăzut cu 0,5% în sănătate și asistență socială și cu 0,2% în administrația publică. În schimb, angajații din învățământ au înregistrat o creștere medie de 1%.
În sectorul privat, unele dintre cele mai importante majorări salariale au fost înregistrate în extracția petrolului și gazelor naturale, unde veniturile au crescut cu 13,4% față de august.
La nivelul întregii economii, majorările au fost influențate inclusiv de acordarea unor prime, bonusuri și alte beneficii.
Comentarii (0)
Articole similare
ExternMersul cu mâinile la spate: ce poate însemna de fapt
ExternUn adolescent australian, găsit în viaţă după ce şase zile a rătăcit într-o zonă sălbatică / ”Nu mai are voie să iasă niciodată din casă. Are interdicţie pe viaţă”
ExternPercheziții în România privind fraudarea fiscului britanic
Extern