„Să nu-ți faci chip cioplit”. Dar cine a aprobat chipul lui Radu Theodoru de la Mănăstirea Comana? (Op-ed)

Generalul-maior (rtr.) Radu Theodoru (17 ianuarie 1924 – 9 decembrie 2025) a fost un antisemit și un scriitor negaționist al Holocaustului, care s-a autodefinit drept „un stalinist feroce”, explicându-și această poziționare prin faptul că Stalin ar reprezenta „simbolul luptei împotriva sionismului”. Totodată, Radu Theodoru a fost Șeful Statului Major al Comandamentului „Vlad Țepeș”, organizație cu o pronunțată orientare pro-rusă, structurată după model militar, ai cărei membri, potrivit acuzațiilor formulate de DIICOT, urmăreau preluarea puterii în stat, înlăturarea ordinii constituționale și desființarea partidelor politice și care au fost, ulterior, trimiși în judecată.

Subiectul Radu Theodoru a revenit în actualitate în contextul în care tocmai Comandamentul „Vlad Țepeș” i-a invitat pe „toți românii de bună credință, de pretutindeni, în număr cât mai mare” să participe la ceremonia de dezvelire a bustului „General-Maior Aviație (r) Radu Theodoru, Mareșalul Românității”, eveniment programat și desfășurat la data de 23 august 2026, la Mănăstirea Comana, județul Giurgiu.

Problematica este una complexă și implică paliere distincte de analiză, precum și incidența mai multor materii juridice. În cadrul prezentului articol ne vom concentra însă strict asupra legalității edificării și amplasării acestui bust. Cunoaștem, cel puțin la acest moment, faptul că bustul a fost ridicat în cimitirul mănăstiresc al Mănăstirii Comana, pretins pe o porțiune de teren dată în concesiune familiei defunctului.

În urma demersurilor asociației pe care o prezidez, cel puțin la nivel declarativ, autoritățile bisericești s-au delimitat public de această ceremonie, susținând că nu au nicio implicare în organizarea acesteia.

Astfel, starețul Mănăstirii Comana, arhimandritul Mihail Muscariu, a declarat pentru G4Media că nu avea cunoștință despre caracterul public al evenimentului:

„Eu știam că este un eveniment privat al familiei. Bustul este amplasat pe mormânt, locul fiind concesionat. Mănăstirea nu este implicată.”

Într-o postare publicată la 21 august 2026 pe pagina oficială de Facebook, Episcopia Giurgiului a susținut, printre altele, că:

„Bustul ce urmează a fi dezvelit este amplasat pe mormântul defunctului general, nu în curtea mânăstirii sau la intrarea acesteia așa cum în mod eronat a fost precizat.”

Totodată:

„Episcopia Giurgiului respinge totodată încercările nedemne de asociere în spațiul public a instituției noastre, a așezămintelor monahale sau a clericilor noștri cu orice tip de propagandă și ideologie.”

În răspunsul oficial transmis direct asociației noastre, la data de 20 august 2026, Episcopia Giurgiului ne-a comunicat, suplimentar, următoarele:

„(…) bustul fiind amplasat chiar pe locul de veci aflat in concesiunea familiei celui decedat. În virtutea dreptului de concesiune familia este cea care are dreptul de amenajare a locului de veci, fără ca mănăstirea să poată interveni arbitrar asupra monumentelor funerare cu caracter privat (s.n.).”

Acestea sunt, așadar, premisele factuale și poziția oficială exprimată de autoritățile bisericești de la care pornim în analiza legalității edificării și amplasării bustului.

Din păcate, pare că, prin fiecare nouă intervenție, Biserica Ortodoxă Română reușește să se discrediteze și mai mult. Este deopotrivă trist și revoltător ca, în anul 2026, o instituție de o asemenea importanță să pară animată mai degrabă de interese politice, jocuri de culise, ocultări și de refuzul obstinat de a-și recunoaște greșelile trecutului, dar și pe cele ale prezentului, inclusiv prin asocieri repetate cu diverse personaje și medii filoruse, (neo)legionare ori cu antisemiți notorii.

Reamintim aici cele reținute în Raportul Final al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului (Ed. Polirom, 2004, p. 36): Însăși Biserica Ortodoxă Română avea puternice tendințe antisemite, atât în rândurile ierarhiei superioare, cât și în cele ale clerului local. Patriarhul Miron Cristea nu a luat niciodatã atitudine împotriva antisemitismului. Dimpotrivã, el i-a demonizat pe evrei și s-a pronunțat pentru îndepărtarea lor din România.

Tocmai această istorie tragică ar trebui să impună astăzi instituțiilor BOR o vigilență deosebită atunci când, într-un cimitir mănăstiresc, este memorializat public un antisemit și autor negaționist notoriu al Holocaustului.

Nu vom insista însă pe această linie de argumentație. Vom demonstra, în continuare, ceva mult mai concret: că explicațiile și pozițiile exprimate public de reprezentanții Bisericii în cazul de față sunt contrazise chiar de propriul Statut și de propriile regulamente. Iar aici discuția nu mai este despre interpretări istorice, ci despre propriile norme pe care Biserica pretinde că le respectă.

În primul rând, potrivit art. 170 alin. (3) din Statutul din 16 ianuarie 2008 pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, cimitirele sunt bunuri sacre.

De asemenea, potrivit art. 187 alin. (1) și (3) din același Statut se stabilește că cimitirul este administrat de către Consiliul parohial, Consiliul mănăstiresc sau protopopiat, sub controlul periodic al Centrului eparhial, iar: „Locul de veci concesionat rămâne proprietatea parohiei sau a mănăstirii.”

Așadar, concesiunea nu transformă locul de veci într-un spațiu privat asupra căruia familia concesionară (adică care a primit concesiunea) poate dispune discreționar.

De asemenea, extrem de important în economia următoarelor dezvoltări, potrivit art. 188 alin. (3) din acelai Statut: „Cimitirele parohiale, mănăstirești și eparhiale se organizează și funcționează în baza unui regulament aprobat de Sfântul Sinod.”

Iar acum vine probabil cel mai important text în sprijinul argumentației noastre. Anume, art. 37  din Regulamentul cimitirelor din Biserica Ortodoxă Română (2020).

Astfel, sintetizând acest articol, orice construcție funerară într-un cimitir bisericesc (singura excepție expres prevăzută fiind crucea simplă de lemn) poate fi executată numai după obținerea aprobării Consiliului parohial, a Consiliului economic al mănăstirii ori a Permanenței Consiliului Eparhial [alin. (1)]. Lucrările se desfășoară sub supravegherea unui reprezentant al organismului bisericesc competent [alin. (2)], trebuie să respecte întocmai documentația tehnică și aprobarea de executare [alin. (4)] și, ca regulă, sunt executate de firme specializate avizate de Centrul eparhial, cu aprobarea organismelor bisericești competente [alin. (5)]. Chiar și atunci când, în mod excepțional, lucrarea este executată în regie proprie, aprobarea organismelor bisericești competente rămâne obligatorie [alin. (6)].”

Iar pentru ipoteza nerespectării acestor cerințe, alin. (7) este categoric (cităm integral):

„Este interzisă realizarea unei construcții funerare (cavou, criptă, borduri etc.) cu încălcarea prevederilor mai sus menționate. În cazul încălcării acestei dispoziții de către concesionarul locului de înmormântare, administrația cimitirului va lua măsuri pentru demolarea construcției, pe cheltuiala celui aflat în culpă.”

Așadar, propriul Regulament al BOR nu numai că infirmă ideea potrivit căreia concesionarul ar putea amenaja discreționar locul de veci, ci reglementează expres chiar ipoteza în care concesionarul realizează o construcție funerară cu încălcarea acestor cerințe și stabilește consecința: administrația cimitirului va lua măsuri pentru demolarea acesteia.

Nu dorim să intrăm aici și în aspecte juridice mult mai complexe, precum regimul de monument istoric al Ansamblului Mănăstirii Comana și delimitarea exactă a monumentului și a zonei sale de protecție în raport cu amplasamentul cimitirului. O asemenea analiză ar deschide problema incidenței unei legislații distincte și, implicit, a necesității obținerii unor avize și autorizații suplimentare din partea autorităților competente ale statului român, iar nu doar a aprobărilor organismelor bisericești.

Cine a aprobat amplasarea bustului lui Radu Theodoru?

Dacă aceste aprobări și avize există, înseamnă că autoritățile bisericești au încuviințat amplasarea bustului, ceea ce pune sub semnul întrebării delimitarea publică ulterioară a Episcopiei și Mănăstirii Comana.”

Dacă asemenea acte nu există, atunci se pune problema amplasării bustului cu încălcarea chiar a normelor care guvernează cimitirele BOR.

De aceea, nu solicităm Episcopiei/Mănăstirii Comana să intervină „arbitrar”, așa cum ni s-a răspuns.

Solicităm exact contrariul: să aplice legea și propriul Regulament.

Iar înainte ca reprezentanți ai Bisericii (concret, Adrian Agachi) să vorbească despre persoane care „s-au inflamat inutil”, despre „opăreli personale la adresa Bisericii” și despre lipsa de informare a celor care au ridicat această problemă, poate că ar trebui lămurit un lucru mult mai simplu: cine, când și prin ce act a aprobat ridicarea bustului lui Radu Theodoru în cimitirul Mănăstirii Comana?

La final, ne-a mai trecut un gând prin minte. De ce oare, atunci când enumeră construcțiile funerare, Statutul și Regulamentul BOR vorbesc despre cavouri, cripte, cruci, borduri, dar nicăieri despre busturi funerare, despre reprezentări sculpturale ale chipului celui decedat?

Un posibil răspuns l-am găsit chiar în cea de-a doua poruncă a Decalogului: «Să nu-ți faci chip cioplit…». Nu pretindem însă competențe teologice și lăsăm această întrebare celor care le au: care este locul unui asemenea «chip cioplit» într-un cimitir ortodox și în ce măsură este el compatibil cu tradiția și normele Bisericii?

Dar, în cazul concret de la Comana, întrebarea devine cu atât mai tulburătoare: Cum s-a ajuns ca într-un cimitir al Bisericii Ortodoxe Române să fie ridicat chipul cioplit al unui antisemit și negaționist al Holocaustului, al unui om care a cultivat ura tocmai împotriva poporului evreu, din care S-a născut, după trup, Mântuitorul Iisus Hristos?”