Extern

Să dărâmăm bustul lui Goga și să-l clădim pe cel al lui Nuțu Cămătaru (comentariu)

Sursa originală →
Să dărâmăm bustul lui Goga și să-l clădim pe cel al lui Nuțu Cămătaru (comentariu)

În luna decembrie a anului trecut titram „Un fenomen îngrijorător pune stăpânire pe România”, referindu-mă la modul în care politicienii au pus umărul la amplificarea extremismului în țara noastră, prin așa-numita „Lege Vexler”.

În luna aprilie a.c., bustul poetului Octavian Goga, fost premier al României, a fost îndepărtat din zona Copou, din Iași, după o plângere formulată în baza „Legii Vexler”.

Practic, așa cum scriam în decembrie 2025, vorbim de un fenomen de tip cancel culture, care are ca scop vădit influențarea viitoarelor generații și modelarea acestora - în rău sau în bine, voi decideți.

Senatorii așa-zis extremiști sunt buni pentru Ilie Bolojan

Zilele trecute, Ilie Bolojan, președinte al PNL și premier demis, l-a instalat la șefia filialei Partidului Național Liberal Ialomița pe unul dintre senatorii așa-zis extremiști din Parlamentul României.

Este vorba despre Grigore Adrian Peiu, ales pe listele SOS România și care a trecut, ulterior, la grupul PACE. În trecut, Peiu a fost și membru AUR.

În luna mai 2025, Peiu a votat, în Senat, împotriva Legii Vexler, așa cum se poate observa în link: https://www.senat.ro/VoturiPlenDetaliu.aspx?AppID=3012C15F-14E6-4CA6-A221-369B9CB4DB61&Cod=26743&Data=2025-05-26.

Paradox: parlamentarii așa-zis extremiști nu mai sunt extremiști dacă trec la PNL-ul condus de Bolojan

Ce înțelegem din numirea făcută de Ilie Bolojan? Că parlamentarii așa-zis extremiști devin pro-europeni dacă trec la PNL. Ba chiar șeful partidului girează pentru ei, dat fiind că îi instalează șefi de filiale.

De fapt, asta pare să fie condiția de „albire” a personajului așa-numit extremist: să devină membru de partid și să susțină cauza lui Ilie Bolojan. Apoi, ca în cazul senatorului Peiu, el devine pro-european.

Dar să-i dăm cuvântul șefului PNL Ialomița, pentru a vedea cât de extremist este și ce valori promovează.

„Ce treabă am eu cu Putin? Eu sunt de la Ialomiţa, de la Urziceni. (...) După ce am ieșit senator, am fost exclus din SOS. Eu am fost în grupul PACE, liderul grupului PACE. M-am înscris pe listele SOS. Diana Șoșoacă m-a folosit pe mine, eu am folosit-o pe ea. A fost un win-win”, a afirmat Peiu, la Antena 3 CNN.

Relația cu Bolojan este descrisă astfel de noul lider al liberalilor ialomițeni:„Aici e tot win-win. Eu îmi văd de treaba mea politică, domnul Bolojan își vede de treaba lui politică. Dacă sunt bun, m-au solicitat să preiau Organizația”.

După cum se poate observa în rândurile de mai sus, politica promovată de noul om al lui Bolojan este doar una dâmbovițeană, rezumată prin „win-win”.

Cât extremism găsiți aici? Vă las pe voi să decideți.

Să dărâmăm bustul lui Goga și să-l clădim pe cel al lui Nuțu Cămătaru

Tot în această perioadă, când bustul lui Goga este dat jos, în România se ridică o nouă statuie - statuia lui Nuțu Cămătaru - care, în mod evident, vine la pachet cu Sile Cămătaru.

Ion și Vasile Balint, liderii clanului Cămătaru, cunoscuți în spațiul public drept Nuțu și Sile Cămătaru, au mai nou un serial în care ni se povestește cum aceștia și-au clădit un imperiu infracțional. Doi lideri de clan - adevărate valori ce merită promovate!

Mai mult, serialul beneficiază de o mediatizare uriașă în presa partizană lui Bolojan.

Ținta acestei mediatizări: Nicoleta Pauliuc, fost vicepreședinte PNL, președinte al Comisiei de Apărare din Senatul României și unul dintre liderii liberali care i s-au împotrivit lui Ilie Bolojan.

„O jurnalistă din noua generație îmi cita munca de investigație din vremea în care ea era în școala primară! Din păcate, scopul servea denigrării senatoarei Nicoleta Pauliuc, vicepreședinte PNL, aflată în opoziție cu Ilie Bolojan, alături de alți lideri liberali.

Adevărul era contorsionat. Iar lucrul acesta m-a enervat teribil, pentru că autoarea a rupt din contextul articolului meu din 2004 niște idei care să-i servească manipulării, să fie legată cumva senatoarea de interlopii Cămătaru”, a scris, în EvZ, jurnalista Simona Ionescu, la 18 iunie 2026, făcând referire la un articol din 2004.

Așadar, să dărâmăm bustul lui Goga și să-l clădim pe cel al lui Nuțu Cămătaru! Jos cu Goga, sus cu Cămătaru!

Eugen DINU - comentariul este asumat integral de autor

Comentarii (0)

    Articole similare