Rusia momeşte Europa cu cea mai eficientă armă a sa: UE are probleme, încă nu este prea târziu

Rusia le propune țărilor europene să cumpere gaz rusesc pentru iarna care vine. UE are probleme, prețurile vor exploda, încă nu este prea târziu să reia achizițiile din Rusia, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a lansat propunerea în timpul unei conferințe de presă. Potrivit Nexta, el a avertizat că vor fi prețuri record la gaze și le-a spus europenilor că ar putea relua afacerile cu Rusia. Încă nu este prea târziu ca țările europene să achiziționeze gaze de la Rusia, a spus Peskov, potrivit Mediafax.
Secretarul de presă al Kremlinului a explicat că UE are în prezent probleme majore în ceea ce privește umplerea depozitelor subterane de gaz, ceea ce, potrivit lui, va duce la o creștere mare a prețurilor.
Țările europene pot cumpăra din nou gaz rusesc, utilizând Nord Stream, pentru a evita o criză majoră, a precizat reprezentantul lui Vladimir Putin
Diplomația europeană a susținut că țările UE au renunțat la gazul rusesc pentru a opri una dintre sursele de finanțare a războiului din Ucraina. De asemenea, UE a vrut să elimine riscul ca energia să fie folosită ca armă politică.
De altfel, în trecut, Rusia a redus intenționat livrările ceea ce a determinat Uniunea Europeană să încerce să obțină independență energetică totală.
UE a adoptat reglementări oficiale prin planul REPowerEU pentru a elimina complet importurile de gaz prin conducte și gaz natural lichefiat (GNL) până la sfârșitul anului 2027.
Contractele de tranzit prin Ucraina au expirat la începutul anului 2025, oprind fizic o mare parte din fluxul de gaze. În prezent, deși ponderea gazului rusesc a scăzut foarte mult, unele state sau companii europene încă mai primesc cantități reduse. În paralel, Europa își acoperă necesarul din alte surse, precum Norvegia, SUA (prin GNL) și Algeria.
Comentarii (0)
Articole similare
ExternAvertismentul Qatarului: “Consecințe catastrofale” / De ce închiderea strâmtorii Bab el-Mandeb ar putea provoca pagube și mai mari decât cea a strâmtorii Ormuz
ExternPrimarul Londrei, Sadiq Khan, își ocupă locul în Camera Lorzilor la patru ani după ce a cerut desființarea acesteia
ExternCristian Chivu a stabilit o premieră la Inter în istoria de 118 ani, transmite Gazzetta dello Sport
Extern