Românilor nu le plac mașinile colorate. Ce nuanțe preferă șoferii

Nuanța unei mașini pare un detaliu minor la prima vedere, însă cifrele Registrului Auto Român din 2025 arată că românii au o preferință clară, mai exact griul.
Ce culori mai preferă românii
La capitolul mașinilor noi, griul a spulberat competiția cu peste 102.000 de autoturisme înmatriculate. Pe locul al doilea s-a clasat albul, la o distanță considerabilă, cu aproximativ 66.000 de unități, în timp ce albastrul, negrul și roșul au urmat la mare distanță, având cifre similare, de jur împreună cu 30.000-33.000 de mașini fiecare.
Pe piața second-hand, griul își păstrează coroana cu peste 170.000 de vehicule. Totuși, negrul devine mai popular și urcă pe locul doi, cu peste 127.000 de unități, devansând albul. Această pasiune pentru tonuri neutre se potrivește de minune cu ce se întâmplă la nivel mondial, unde albul, negrul și griul adună împreună peste trei sferturi din toate mașinile produse.
Cum poți schimba în mod legal culoarea mașinii
Dacă te bate gândul să-ți schimbi culoarea mașinii trebuie să știi că drumul nu se oprește la service. Legea te obligă să treci pe la RAR pentru a modifica datele din Cartea de Identitate a Vehiculului. În acte se pot trece zece culori de bază. Dacă mașina are două nuanțe egale, vor apărea ambele, iar dacă una domină clar, doar aceea va fi trecută în document.
Pentru aceste lucru, trebuie să îți faci o programare online sau la call-center, apoi te prezinți la RAR cu buletinul, cererea completată și cartea mașinii în original. Iar dacă trimiți pe altcineva în locul tău, nu uita de împuternicirea notarială sau de delegație, dacă mașina este pe firmă.
Comentarii (0)
Articole similare
ExternCum să economisești 1.378 de euro într-un an, pornind de la 1 euro - provocarea celor 52 de săptămâni
Extern'Închisoare plutitoare, cu paturi sicriu și zgomot non-stop' - Cum descriu marinarii viața pe nave de război precum USS Abraham Lincoln
ExternDestinația de vacanță unde polițiștii fac razie pe plajele cu turiști: Abaterile sunt sancționate direct
Extern