Extern

România, în fața unei oportunități istorice cu gazele din Neptun Deep. Avertismentul șefului AEI: „Riscăm să rămânem cu rolul cel mai prost”

Sursa originală →
România, în fața unei oportunități istorice cu gazele din Neptun Deep. Avertismentul șefului AEI: „Riscăm să rămânem cu rolul cel mai prost”

România se află în fața unei oportunități strategice odată cu începerea producției de gaze din Neptun Deep, într-un moment în care Uniunea Europeană elimină importurile de gaze rusești, însă riscă să rateze avantajul oferit de această conjunctură, avertizează Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI). Specialistul susține că, în lipsa unei strategii coerente, România ar putea ajunge să exporte gaze ieftine din Marea Neagră, să cumpere gaze scumpe din import, iar costurile să fie suportate în final de consumatorii români.

Dumitru Chisăliță face această analiză în contextul în care prima producție de gaze din Neptun Deep este preconizată pentru prima jumătate a anului 2027, perioadă care coincide cu eliminarea importurilor de gaze rusești în Uniunea Europeană.

Chisăliță: România riscă să rămână „cu rolul cel mai prost”

Președintele AEI avertizează că România ar putea rata șansa de a-și consolida poziția pe piața energetică regională dacă nu valorifică strategic producția din Marea Neagră.

„România riscă să rămână cu rolul cel mai prost: furnizor de gaze din Marea Neagră ieftine la export, cumpărător de gaze scumpe din import şi colector de bani aproape exclusiv din facturile propriilor cetăţeni. Alţii îşi construiesc poziţii regionale. Noi ne felicităm că am mai semnat ceva şi am mai alimentat bugetul”, scrie specialistul în analiza intitulată „Europa schimbă harta gazelor. România se ocupă de găinării”.

România are, potrivit acestuia, o oportunitate strategică pe care puține state o primesc: debutul producției din Neptun Deep se suprapune cu renunțarea Uniunii Europene la gazele rusești.

Prima producție din Neptun Deep este preconizată pentru prima jumătate a anului 2027. Tot în 2027, UE ar urma să închidă accesul gazelor naturale lichefiate (GNL) rusești de la 1 ianuarie și al gazelor rusești transportate prin conducte de la 30 septembrie, cu posibilitatea unei amânări până la 1 noiembrie în condițiile prevăzute pentru stocuri.

Astfel, exact în perioada în care Europa va trebui să înlocuiască gazele rusești, România ar urma să înceapă să introducă pe piață gazele din Neptun Deep.

„Să cumperi gaze este uşor. Să construieşti o piaţă pentru ele cere competenţă”

Dumitru Chisăliță consideră că România ar fi trebuit să pregătească din timp o poziție puternică în sud-estul Europei, bazată pe producția proprie, un portofoliu competitiv de gaze americane, acces la terminale, capacități de transport și înmagazinare și contracte cu clienți regionali.

„Să cumperi gaze este uşor. Să construieşti o piaţă pentru ele cere competenţă. Să transformi această piaţă în influenţă regională cere oameni de stat. Un portofoliu de GNL american are sens dacă permite României să deservească pieţe externe, să ofere flexibilitate şi să câştige dintr-o activitate competitivă. Dacă gazul este cumpărat fără clienţi, fără capacităţi de transport asigurate şi fără o evaluare serioasă a costului până la destinaţie, avem o obligaţie de plată în căutarea unui cumpărător. Iar cumpărătorul cel mai comod rămâne românul. El nu participă la negocieri, nu vede toate condiţiile contractuale şi află rezultatul când deschide factura. De aici începe găinăria, entităţile statului român doreau să aducă gaz scump (furnizorul român fiind doar scos ţap în locul adevăraţilor vinovaţi), să îl punem într-un portofoliu cu gaz românesc şi prezentăm combinaţia drept mare succes energetic. Dar gazul românesc nu spală costul unei achiziţii proaste. Costul rămâne şi trebuie suportat de cineva. De cine? De populaţie, care ajunge să finanţeze experimentul comercial al celor care au semnat”, scrie preşedintele AEI.

Chisăliță: „Securitatea energetică trebuie demonstrată”

Specialistul critică și invocarea securității energetice în cazul unor operațiuni pentru care, susține el, justificarea economică nu este prezentată suficient.

„Securitatea energetică trebuie demonstrată prin necesar, alternative, infrastructură şi costuri. Folosită ca formulă solemnă care închide orice discuţie, ea devine paravan pentru decizii slabe”, arată analistul.

Critici privind preempțiunea statului asupra gazelor din Marea Neagră

Dumitru Chisăliță analizează și preempțiunea statului asupra gazelor din Marea Neagră, aprobată prin Legea 171/2026, și ridică o serie de întrebări privind scopul, volumele și costurile unor asemenea achiziții.

„Pentru ce cumpărăm? Pentru rezerva strategică? Pentru industrie? Pentru echilibrarea pieţei? La ce preţ, în ce volume şi cu ce bani? O lege votată în Parlament, a contribuit la dublarea preţului gazelor marfă în România! Dacă aceste răspunsuri lipsesc, statul transmite incertitudine într-o piaţă care taxează incertitudinea. Efectul concret trebuie măsurat, dar mecanismul de risc este clar, o intervenţie prezentată ca protecţie poate ajunge să coste chiar consumatorul pe care pretinde că îl apără. Nu este suficient să scrii "interes naţional" într-o lege. Trebuie să arăţi cine beneficiază, cine plăteşte şi ce problemă rezolvi. Mai gravă este micimea ambiţiei. România putea folosi contribuţia sa la aprovizionarea regiunii pentru a negocia la Bruxelles finanţări pentru infrastructură, interconectări, investiţii şi susţinerea unor proiecte industriale. Putea construi parteneriate în care gazele să fie legate de dezvoltarea economică a ţării”, mai scrie Dumitru Chisăliţă.

„Nimeni nu ni le va oferi din recunoştinţă”

Președintele AEI susține că România ar trebui să folosească resursele energetice pentru a negocia o poziție regională mai puternică și pentru a obține beneficii economice pe termen lung.

„Nimeni nu ni le va oferi din recunoştinţă. Dacă ne prezentăm doar cu disponibilitatea de a vinde, vom obţine preţul negociat pentru marfă. Dacă venim cu o strategie regională credibilă, putem negocia şi locul României în acea strategie. Contractele pe termen lung trebuie să fie rentabile şi să respecte regulile pieţei. Tocmai de aceea, statul trebuie să îşi facă partea, infrastructură, diplomaţie, predictibilitate şi dezvoltarea industriei”, menţionează Chisăliţă.

În opinia sa, companiile nu pot compensa lipsa unei politici naționale, iar veniturile obținute din gaze ar trebui folosite și pentru dezvoltarea capacității economice a României.

„Un dividend încasat astăzi nu justifică ratarea unei oportunităţi pentru următorii zece ani. Gazele pot aduce venituri din vânzare, dar pot susţine şi producţie industrială, locuri de muncă şi exporturi cu valoare adăugată. Un guvern competent urmăreşte toate aceste rezultate şi explică alegerile făcute”, adaugă specialistul în energie.

Avertisment privind facturile plătite de români

Dumitru Chisăliță consideră că populația ar trebui să cunoască motivele pentru care sunt cumpărate gaze, destinația acestora, riscurile asumate de companiile de stat și beneficiile obținute de România. Președintele AEI avertizează că întâlnirea dintre debutul producției din Marea Neagră și retragerea gazelor rusești de pe piața europeană reprezintă o oportunitate care nu ar trebui ratată.

„Marea Neagră ne oferă o resursă. Retragerea gazului rusesc ne oferă o piaţă. Valorificarea lor cere competenţă şi ambiţie. Dacă din această întâlnire istorică rezultă doar afaceri slabe şi facturi mai mari, avem un eşec de guvernare şi administrare plătit de românul de rând. Europa îşi schimbă harta energetică, iar România îşi trimite cetăţenii în sărăcie”, conchide Dumitru Chisăliţă.

Comentarii (0)

    Articole similare