Extern

Rogobete vrea să dea afară șefii aleși pe viață în instituții publice sanitare

Sursa originală →
Rogobete vrea să dea afară șefii aleși pe viață în instituții publice sanitare

Urmează demiteri în instituțiile publice cu statut sanitar. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, s-a săturat de metehnele unor șefi puși acolo pe viață și spune că va schimba lucrurile radical.

Robogete a anunțat vineri că a pus în transparență decizională un proiect de ordonanță care schimbă regulile după care sunt aleși directorii pentru instituțiile publice cu statut sanitar, fără paturi, aflate în subordinea Ministerului Sănătății.

A fi manager e o responsabilitate nu un bonus

„Am spus întotdeauna că a fi manager sau director într-un spital sau într-o instituție medicală nu este un bonus, ci o mare responsabilitate. Deși suntem în anul 2026, sistemul medical are încă instituții în care funcțiile de conducere sunt ocupate pe viață. Nu pot să accept așa ceva!”, a transmis Rogobete, pe Facebook.

Potrivit ministrului, noile reguli se vor aplica unor instituții precum Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), Institutul Național de Transfuzie Sanguină (INTS) și Agenția Națională de Transplant (ANT).

„Conducătorii acestora vor ocupa funcțiile în urma unui concurs, pe baza unor contracte de management încheiate pentru o perioadă de patru ani, cu indicatori de performanță și evaluare anuală. Acolo unde managementul este defectuos și obiectivele asumate nu sunt îndeplinite, contractele vor putea fi reziliate în condițiile legii”, a explicat ministrul.

Performanța directorilior trebuie să fie evaluată

Alexandru Rogobete spune că își dorește instituții „în care performanța directorilor să poată fi evaluată și în care, atunci când există probleme de management sau obiectivele asumate nu sunt îndeplinite, să pot interveni”.

Proceduri simplificate pentru medicii care au obținut titlul de specialist în Marea Britanie

Același proiect de ordonanță prevede simplificarea procedurii de recunoaștere a diplomelor, certificatelor și titlurilor de medic specialist obținute în Marea Britanie.

„Medicii care doresc să profeseze în România trebuie să beneficieze de proceduri administrative clare și eficiente”, a transmis Rogobete.

Pentru medicii rezidenți, ministrul anunță extinderea posibilității de desemnare a „coordonatorilor de pregătire, inclusiv din rândul cadrelor didactice care ocupă funcții de șefi de secție în spitale”.

De asemenea, proiectul simplifică procedura de desemnare a coordonatorilor pentru specialitățile deficitare, precum neurologia pediatrică, expertiza medicală a capacității de muncă și medicina sportivă.

Modificările vizează și alte specialități în care există situații în care pregătirea rezidenților este asigurată de un singur coordonator la nivel național.

Medicii care au terminat rezidențiatul ar putea fi angajați înainte de examenul de specialist

O altă măsură anunțată de ministrul Sănătății îi privește pe medicii care au finalizat pregătirea în rezidențiat, însă nu au promovat încă examenul de specialist.

„Am creat cadrul legal pentru simplificarea angajării medicilor care au finalizat pregătirea în rezidențiat, dar nu au promovat încă examenul de specialist, în condițiile prevăzute de lege. Este o soluție care poate contribui la reducerea presiunii asupra personalului medical din spitale”, a precizat Alexandru Rogobete.

Comentarii (0)

    Articole similare