Reuters: SUA au folosit „practic toate” rachetele de precizie cu rază lungă de acțiune în timpul războiului cu Iranul

Statele Unite au utilizat aproape întregul stoc de rachete tactice de precizie cu rază lungă în operațiunile militare împotriva Iranului, potrivit unor surse citate de Reuters.
Informația ridică semne de întrebare privind nivelul de pregătire al armatei americane pentru eventuale crize sau conflicte viitoare.
Trei surse familiarizate cu situația au declarat, sub protecția anonimatului, că o mare parte din arsenalul de muniții cu rază lungă a fost folosit în timpul campaniei militare desfășurate împotriva Iranului.
Potrivit a două dintre sursele Reuters, este vorba în principal despre rachetele tactice ATACMS (Army Tactical Missile System) și despre noile Precision Strike Missile (PrSM), sisteme lansate de pe platforme terestre și destinate lovirii țintelor aflate la sute de kilometri distanță.
Sursele nu au precizat câte astfel de rachete mai există în prezent în stocurile armatei americane.
Îngrijorări privind capacitatea de descurajare
Conflictul dintre SUA și Iran a început la sfârșitul lunii februarie, iar președintele Donald Trump declara atunci că operațiunile vor avea o durată redusă.
Războiul s-a prelungit însă, iar consumul ridicat de muniții de precizie alimentează preocupările privind capacitatea Washingtonului de a răspunde unor eventuale crize simultane.
Potrivit surselor Reuters, diminuarea stocurilor ar putea afecta capacitatea Statelor Unite de a descuraja adversari precum Rusia sau China în cazul unei escaladări regionale.
Solicitată să comenteze informațiile, Casa Albă a transmis Reuters că armata americană dispune în continuare de rezerve suficiente.
„Avem mult mai multe muniții decât oricine altcineva din lume și mult mai multe decât ne sunt necesare”, se arată în reacția administrației americane.
Oficialii au adăugat că industria de apărare din SUA produce în prezent muniții într-un ritm fără precedent și își extinde capacitățile de fabricație.
Strategia aleasă pentru atacurile asupra Iranului
Una dintre sursele Reuters susține că utilizarea intensă a rachetelor ATACMS și PrSM reflectă și alegerea administrației Trump de a limita misiunile executate de avioane cu pilot la bord, considerate mai riscante pentru echipaje.
Astfel, Washingtonul ar fi preferat loviturile lansate de la distanță, cu muniții de mare precizie, în detrimentul operațiunilor aeriene clasice.
Două dintre sursele citate au afirmat că liderii militari americani l-au informat pe Donald Trump, în ultimele săptămâni, că stocurile unor categorii de muniții defensive se reduc într-un ritm accelerat.
Aceste preocupări sunt susținute și de un raport publicat recent de Center for Strategic and International Studies (CSIS), potrivit căruia, în perioada februarie–iulie, aproximativ 65% din interceptoarele Patriot disponibile au fost consumate, iar stocurile de interceptoare pentru sistemul THAAD s-au redus cu cel puțin 38%.
Rachetele tactice cu rază lungă permit lovirea cu precizie a unor ținte aflate la mare distanță, fără expunerea directă a forțelor proprii.
Sistemele ATACMS au fost folosite și de Ucraina, cu sprijinul SUA, pentru atacuri asupra unor obiective militare aflate în spatele liniilor rusești.
Comentarii (0)
Articole similare
ExternVremea în Cluj-Napoca. Ploi, furtuni și descărcări electrice în perioada următoare. Temperaturile scad ușor
ExternCum a reușit o elevă din Cluj să ia 9,70 la BAC la Istorie, cu meditații gratuite oferite de UBB Cluj: „Sunt convinsă că fără ele nu aș fi reușit”
ExternAlertă de 90 de minute în Tulcea. Populația, sfătuită să se adăpostească
Extern