Rețeaua rusească a știrilor clonate / Cum contaminează propaganda rusă motoarele de căutare și sistemele AI prin falsificarea ziarelor europene / Creștere de 850% a articolelor fabricate

Mass-media din Occident se confruntă cu un atac sistematic care exploatează reputația unor surse de știri credibile pentru a răspândi propagandă și a submina încrederea publicului în instituțiile democratice, relatează La Repubblica într-o analiză pornită de la o investigație NewsGuard, anunță Agenția de presă Rador.
Această este concluzia care reiese dintr-o investigație realizată de Alice Lee și Madeline Roache, cercetătoare și analiste în cadrul NewsGuard, o firmă specializată în monitorizarea mass-media și evaluarea credibilității știrilor, care a scos la iveală un ecosistem vast și înșelător.
De la lansarea invaziei ruse în Ucraina, în 2022, operațiunile de influențare legate de guvernul de la Moscova au generat 906 articole și reportaje video, atribuindu-le în mod fals unui număr de 163 de ziare și posturi de televiziune din 21 de țări.
Raportul demonstrează că aceste campanii urmăresc, în mod strategic, slăbirea sprijinului militar și financiar acordat Kievului de către națiunile occidentale, mizând pe încrederea pe care cititorii o acordă brandurilor media consacrate.
Fenomenul a avut o accelerare bruscă, demonstrând că autoritățile ruse consideră dezinformarea o armă eficientă de război psihologic. Conform datelor colectate de echipa de analiști NewsGuard, numărul articolelor fabricate atribuite unor surse reputate a crescut de la 44 în prima jumătate a anului 2025 la 421 în prima jumătate a anului 2026: o creștere de 850%.
Operațiunile rusești reproduc cu fidelitate logo-urile, fonturile și elementele grafice oficiale ale ziarelor; în câteva cazuri, acestea înregistrează chiar domenii web cu adrese aproape identice cu cele autentice, pentru a induce în eroare utilizatorii mai puțin avizați și a camufla caracterul fals al conținutului. Articolele includ deseori declarații fabricate, atribuite unor experți reali.
În Italia, fenomenul are o amploare limitată: au fost vizate ziare precum La Repubblica (ținta a două materiale false) și Il Fatto Quotidiano (un material), iar alte patru incidente au vizat Vatican News, portalul oficial de informații al Vaticanului.
Mai exact, publicației La Repubblica i s-a atribuit în mod fals un articol care, în realitate, nu a apărut niciodată, în care se susținea că Édouard Philippe, candidat la președinția Franței (și primar al orașului Le Havre), ar fi cumpărat în anul 2023 o vilă în valoare de 15 milioane de euro în Sicilia. Un alt caz a implicat un raport fabricat în care se afirma că Poliția de Stat și-a intensificat verificările asupra comunităților de ucraineni din Italia, în perspectiva Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Milano-Cortina, invocând o presupusă infiltrare tot mai mare a ucrainenilor în grupări teroriste
Dincolo de granițele naționale, practic nicio instituție media importantă nu a fost ocolită de rețeaua de falsificatori. Printre cele 163 de instituții vizate se numără BBC, radiodifuzorul public din Regatul Unit, precum și Bloomberg, Politico și CNN.
Instituția media vizată cel mai frecvent a fost Euronews, un canal multilingv cu sediul în Franța care emite în treisprezece limbi şi căruia i-au fost atribuite în mod fals 82 de materiale fabricate.
Printre alte instituții media imitate frecvent se numără numeroase publicații franceze, precum Libération (39 de materiale false), canalul de știri BFMTV și revista satirică Charlie Hebdo (ambele cu câte 35 de materiale false), urmate de radiodifuzorul public France 24 (34 de materiale false), Le Figaro (31) și Le Parisien (28).
Fenomenul este semnificativ și în Germania unde postului Deutsche Welle, radiodifuzorul public german i-au fost atribuite 28 de materiale, iar cotidianului Frankfurter Allgemeine, 25 .
Cele trei operațiuni clandestine și strategia video
În spatele acestui volum uriaș de materiale înșelătoare se află trei entități principale legate de Moscova: Matrioska, Storm-1516 și Doppelganger.
Campania Matrioska, denumită astfel după celebrele păpuși rusești, este specializată în producția în masă a unor clipuri de propagandă de slabă calitate, care imită stilul posturilor de știri şi care sunt difuzate continuu pe platforma X și pe diverse canale de Telegram.
Operațiunea Storm-1516 utilizează în schimb o tactică mai sofisticată și mai bine țintită. Aceasta construiește narațiuni elaborate pornind de la un singur raport fals, atribuit în mod mincinos unui jurnalist sau unei organizații reale, care este propagat apoi printr-o rețea densă de profiluri coordonate, până când ajunge să înregistreze zeci de milioane de vizualizări.
Cea de-a treia entitate, Doppelganger, pionier în clonarea site-urilor de știri occidentale, pare să fie inactivă în prezent. Deși practica uzurpării identității unor entități străine datează încă din epoca sovietică, adoptarea pe scară largă a sistemelor de inteligență artificială a făcut ca producția de dezinformare să devină rapidă și puțin costisitoare.
De la campanii de denigrare personală la interferențe electorale
Conținutul diseminat prin intermediul acestor falsuri variază de la tentative de denigrare personală până la interferențe politice directe.
Printre cele mai răspândite narațiuni se numără acuzațiile nefondate la adresa președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, în care se susține că acesta ar fi deturnat fonduri de ajutor pentru război sau că ar fi consumat stupefiante. Un alt videoclip fals, purtând sigla BBC, susținea că din cauza destrămării căsniciei sale, Olena Zelenska, Prima Doamnă a Ucrainei, ar fi solicitat azil în străinătate.
De asemenea, au fost lansate acuzații nefondate de pedofilie la adresa președintelui francez Emmanuel Macron și a cancelarului german Friedrich Merz.
În alte cazuri, falsurile au fost utilizate pentru a influența opinia publică, cum s-a întâmplat în Ungaria, în martie 2026, de exemplu, printr-un articol fabricat atribuit Euronews, în care liderul pro-european Péter Magyar era citat numindu-l pe președintele american Donald Trump „un bunic senil”.
Tentativa de a-i submina poziția lui Magyar în cursa pentru alegerile parlamentare s-a dovedit a fi un eșec, acesta obținând rezultate mai bune la urne decât fostul lider suveranist Viktor Orbán.
Un aspect evidențiat de raport vizează contaminarea chatboturilor și a instrumentelor bazate pe inteligență artificială. Un factor care amplifică propaganda rusă este „rețeaua Pravda”, un grup de 280 de site-uri pro-ruse care în 2025 a publicat aproximativ 6,3 milioane de articole, propagând 115 afirmații false. Acest volum uriaș de text inundă motoarele de căutare și influențează algoritmii de IA care scanează internetul pentru a oferi răspunsuri utilizatorilor.
De exemplu, în aprilie 2026, rețeaua Pravda a difuzat în douăsprezece limbi o știre falsă atribuită în mod eronat săptămânalului francez Le Point, în care se susținea că 20.000 de soldați ucraineni transferați în Franța pentru tratament medical dezertaseră pentru a se alătura unor grupări de crimă organizată.
Deși Le Point nu publicase niciodată o astfel de știre, iar datele OMS (agenția specializată a ONU pentru sănătate publică) confirmă că, în perioada cuprinsă între 2022 și acel moment, au fost evacuați în străinătate un total de 6.400 de soldați și civili, fără a se înregistra vreun caz de dezertare, sistemul „AI Overview” de la Google a acceptat informația falsă ca fiind reală, prezentând-o cititorilor drept un fapt cert.
Contactat de NewsGuard, un purtător de cuvânt al Google a declarat că societatea menține standarde ridicate și a precizat că verificările interne nu au reușit să reproducă rezultatul specific generat de sistemul „AI Overview” al platformei Google.
Atac sistematic asupra verificatorilor de știri
Dincolo de inducerea în eroare a cititorilor și de antrenarea deficitară a algoritmilor, operațiunile rusești urmăresc să paralizeze activitatea verificatorilor de fapte (fact-checkers), profesioniștii însărcinați cu verificarea acurateței știrilor.
După cum subliniază un raport al Viginum, agenția guvernamentală franceză responsabilă cu monitorizarea ingerințelor digitale străine, campaniile „Matryoshka” și „Storm-1516” trimit jurnaliștilor mii de e-mailuri conținând linkuri către știri false, care solicită în mod provocator destinatarilor să verifice conținutul, blocându-le astfel fluxul de lucru.
Centrul pentru Combaterea Dezinformării (CCD), agenția guvernamentală ucraineană dedicată combaterii amenințărilor informaționale monitorizează permanent aceste atacuri.
Operațiunile au vizat și companii private precum SpaceX și Microsoft, dar și organizații non-profit precum Human Rights Watch și Reporteri Fără Frontiere, folosindu-se de numele acestora pentru a inventa încălcări ale drepturilor omului și a le atribui Ucrainei.
Într-un interviu video acordat NewsGuard, Cécile Mégie, director de strategie editorială al radiodifuzorului public France Médias Monde (care include canalul France 24 și postul de radio RFI) – și-a exprimat profunda îngrijorare privind climatul de suspiciune generalizată pe care aceste practici îl creează în rândul publicului, subminând credibilitatea întregului ecosistem informațional. La nivel instituțional, SEAE (Serviciul European de Acțiune Externă), organismul diplomatic al Uniunii Europene, a confirmat într-un document oficial că entitatea „Storm-1516” este capabilă să se infiltreze în dezbaterile publice reale din cadrul democrațiilor occidentale, punând astfel în pericol stabilitatea NATO (Organizația Tratatului Atlanticului de Nord), alianța militară defensivă a națiunilor occidentale.
Cazuri emblematice şi dezmințiri oficiale
O analiză detaliată a unor știri false specifice oferă o imagine clară a tehnicilor de manipulare utilizate.
Un caz l-a vizat pe Édouard Philippe. Un articol, însoțit de un videoclip, publicat pe un site clonă, BFM-TV.net (înregistrat cu cinci zile înainte de lansarea farsă), susținea că Philippe fusese diagnosticat cu o formă severă de demență frontotemporală, fapt ce i-ar fi compromis candidatura la președinție.
Céline Poizat, șefa biroului de presă al lui Philippe, a dezmințit categoric știrea și a confirmat că au fost întreprinse demersuri legale. Un alt videoclip fals, purtând sigla Euronews, susținea că NABU (Biroul Național Anticorupție din Ucraina, agenția guvernamentală de la Kiev însărcinată cu combaterea corupției) efectuase o percheziție la domiciliul lui Oleksandr Zelenski și al Rymmei Zelenska, părinții președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.
Videoclipul prezenta un articol fabricat, atribuit jurnalistei Anastasiia Prots de la ziarul Ukrainska Pravda, deși numele ei de familie era scris greșit, sub forma „Protz”. Biroul de presă al NABU, ca de altfel și jurnalista Prots și directorul de conținut al Euronews, Peter Barabas, au dezmințit ferm informația.
În mod similar, agenția americană Associated Press și Ambasada Ucrainei la Washington au infirmat un videoclip fals care susținea că Cole Tomas Allen, individul implicat în incidentul de la dineul Asociației Corespondenților de la Casa Albă, vizitase ambasada înainte de atac. În cele din urmă, un articol fals apărut pe Politico24.com (o clonă a site-ului politico.com) susținea că Germania era pregătită să primească 400.000 de refugiați palestinieni, o afirmație negată categoric de Elena Singer, purtătoarea de cuvânt oficială a Ministerului german de Interne.
Printre tehnicile mai sofisticate identificate s-a numărat un videoclip care utiliza elemente grafice specifice Fox News, în care o voce clonată cu ajutorul inteligenței artificiale, identificată ca atare cu o probabilitate de 99% de către software-ul Hive Moderation, susținea că administrația SUA interzisese sloganul pro-Ucraina „Slava Ukraini”.
Inventarul poate releva numărul de imitări identificate, însă lasă deschisă întrebarea privind efectul acestora asupra publicului. În raportul său din 2025, Viginum a evaluat capacitatea observată a operațiunii „Matrioska” de a influența opinia publică drept una extrem de limitată; totodată, a remarcat faptul că unele acțiuni au câștigat vizibilitate datorită atenției acordate de mass-media. Prin urmare, creșterea volumului de conținut produs nu echivalează, în sine, cu o sporire a influenței reale.
Prejudiciul adus părților imitate persistă. Cécile Mégie a declarat pentru NewsGuard că propagarea știrilor false poate submina încrederea în mass-media. Acest mecanism prezintă un aspect insidios, întrucât instituțiile de presă și jurnaliștii vizați sunt nevoiți să-și consume timpul și să-și pună în joc credibilitatea pentru a se apăra împotriva unor afirmații pe care, în realitate, nu le-au publicat și nici nu le-au rostit vreodată.
Comentarii (0)
Articole similare
ExternFuziune între Paramount și Warner Bros Discovery. Cum se va numi noua companie
ExternSMS-uri false despre amenzi de parcare. DNSC avertizează românii despre linkurile ce duc la pagini care fură datele bancare
Extern„Fiecare minut contează”. Ce se întâmplă cu pacienții când spitalele unei țări UE sunt suprasolicitate. Noile măsuri votate în Parlamentul European
Extern