Reorganizarea teritorială - Un primar amenință cu ruperea de România: „Țara Maramureșului din istoria voievozilor”

Comasarea unor orașe nu e pe placul tuturor. Dincolo de unele animozități deja cunoscute între anumite județe (n.r: Brăila și Galați, de exemplu), situația pare că e chiar mai critică: un primar amenință cu referendum de rupere de România, dacă orașul său e alipit cu alt oraș. Vladimir Petruț, primarul orașului Cavnic, a amenințat, miercuri seara, la Antena 3 CNN, că județul Maramureș va organiza un referendum pentru independență și se va rupe de România, dacă reforma administrativ-teritorială va avea loc. Edilul susține că se încearcă „distrugerea” județului și a spus că va scoate oamenii în stradă. Nu este de acord nici cu comasarea orașului pe care îl conduce. „Țara Maramureșului din istoria voievozilor, de la Pintea încoace, a fost țară. Noi ne-am unit cu țara în 1918. Atunci noi vom face referendum să ne rupem de România Mare”, amenință edilul
În reforma administrativ-teritorială propusă de PSD 26 de județe ar urma să dispară, inclusiv Maramureș, care ar urma să intre sub tutela Clujului.
„Un fleac: v-am ciuruit!”
Nici propunerea comasării orașelor și comunelor mai mici nu este pe placul edilului, care susține că orașul pe care îl conduce se finanțează singur.
„Haideți să vă spun o chestie cu desființarea asta. Ăsta e un fleac, cum ar veni 'v-am ciuruit', deci nu se va desființa nimic, deocamdată legislația nu permite să se întâmple acest lucru, să se citească bine Constituția.
Noi azi de dimineață am stat cu colegii de la contabilitate și am făcut o analiză a ce ar însemna reducerea de cheltuieli. Din totalul bugetului orașului pe care îl avem, care e asigurat de statul român, doar 9% este cheltuit de primărie, restul este cheltuit de instituțiile celelalte, spitale, școli și așa mai departe.
Păi dacă se reorganizează primăria, noi avem venituri mai mari ca cheltuielile, n-avem nicio datorie, suntem o UAT care îndeplinim toate condițiile. Dumneavoastră îmi spuneți că nu îndeplinim numărul de populație, este posibil, dar întreb eu atunci care e rolul acestei țări?” a spus Petruț, la Antena 3 CNN.
Trebuie luați și alți factori în calcul
Primarul susține că o reformă administrativ-teritorială trebuie să țină cont și de istorie, tradiție și puterea financiară a localității.
„Nu mai ținem cont de istorie și de tradiție? Dacă eu îmi gestionez bine cheltuielile, nu am probleme de funcționare, nu îmi dă guvernul bani că mă descurc singur, de ce vii tu să intri la mine cu bocancii să-mi explici că trebuie să mă desființezi, să mă comasezi, cu o comună din jurul meu care nu are gaz, nu are canalizare, nu are nimic și eu le am pe toate, mă muți acolo. Eu am condiții de municipiu, de ce să vii să mă desființzi că așa vrei tu?”, a întrebat edilul.
„Țara Maramureșului”
În ceea ce privește o eventuală absorbire a județului Maramureș de către Cluj, care și-ar păstra statutul administrativ, potrivit hărții propuse de PSD, Vladimir Petruț amenință că într-un astfel de scenariu, Maramureșul și-ar declara independența.
„Țara Maramureșului din istoria voievozilor, de la Pintea încoace, a fost țară. Noi ne-am unit cu țara în 1918. Atunci noi vom face referendum să ne rupem de România Mare. Să revenim înapoi la statutul nostru de țara Maramureșului. De ce veniți să ne călcați în picioare independența? (...) Maramureșul a fost independent”, a spus el.
Amenință cu proteste
Primarul a declarat că se încearcă „distrugerea din pix” a județului.
„Ce are Maramureșul cu Clujul? Ce am eu istoric cu ei? Eu m-am născut în România, am trăit în Italia 10 ani, puteam să rămân definitiv. Eu am vrut să trăiesc în Maramureș. Azi vine cineva și îmi schimbă regulile vieții. Acolo unde sunt localități care nu sunt sustenabile, care nu se pot susține, sunt de acord să se discute, dar eu mă pot autosusține. Eu îndeplinesc toate condițiile, de ce trebuie să vină cineva să decidă pentru mine?
Dacă se începe distrugerea Maramureșului suntem dispuși să ieșim în stradă să scoatem oamenii în stradă”, a spus Petruț.
Întrebat dacă se teme că-și pierde funcția de primar, edilul a afirmat: „Nu vă temeți pentru funcția mea de primar. Vă garantez că ies primar ori de câte ori candidez. Dacă nu o să ies primar mă duc deputat sau europarlamentar”.
Vladimir Petruț a mai susținut că 89% din populația României trăiește la sat.
„În 2007, când noi am aderat la UE au fost făcute pe heirup niște orașe ca să îndeplinim condiții ca să fim membri ai Uniunii Europene. În Maramureș s-au făcut 5 orașe în 2007 peste noapte. Când am fost la Bruxelles în octombrie ni s-a explicat că România are astăzi 89% din populație în rural și doar 10% în urban”, a spus el.
Context
Europarlamentarul Dragoș Benea, președintele PSD Bacău și coordonatorul grupului de lucru privind reorganizarea administrativ-teritorială a României a oferit o serie de criterii importante privitoare la viitoarea hartă a României. El a explicat că a propus sistemul de regionalizare pe actualul model al Curților de Apel, care în prezent sunt 15 și deservesc mai multe județe. De asemenea, în ceea ce privește orașele mai mici de 10.000 de locuitori, acestea ar urma să devină comune (STIRIPESURSE.RO a relatat pe larg pe marginea acestui subiect, disponibil AICI).
Comentarii (0)
Articole similare
LocalAerul și apa pe care le folosim zilnic ne îmbolnăvesc mai mult decât credem? UMF Cluj îi cheamă pe viitorii medici la o conferință despre efectele poluării
LocalCampanie de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase și textile într-o comună din Cluj! Oamenii pot scăpa de mobilă veche, saltele, haine și covoare
LocalMarian Vanghelie nu scapă. Judecat în dosarul Economat 1
Local