Referendum în Islanda: cetățenii decid dacă redeschid negocierile de aderare la UE

Islandezii sunt chemați sâmbătă, 29 august, la urne într-un referendum care ar putea readuce țara pe drumul către Uniunea Europeană, după mai bine de un deceniu de blocaj. Votul nu este însă unul pentru aderarea propriu-zisă. Alegătorii trebuie să decidă dacă Reykjavik reia negocierile de aderare cu Bruxelles-ul, iar confruntarea este extrem de strânsă, transmite Mediafax.

În centrul disputei se află pescuitul, moneda națională și o întrebare mai largă: câtă suveranitate este dispusă una dintre cele mai prospere țări ale Europei să împartă cu UE într-o lume devenită mult mai nesigură.

Întrebarea de pe buletinul de vot este simplă: „Ar trebui Islanda să reia negocierile de aderare cu Uniunea Europeană?” Alegătorii pot răspunde „Da” sau „Nu”.

Dacă tabăra favorabilă câștigă, guvernul primește mandatul politic pentru a relua negocierile începute în urmă cu mai bine de 15 ani. Dacă negocierile se încheie cu un acord de aderare, islandezii ar urma să fie chemați din nou la urne pentru a decide dacă acceptă sau resping condițiile concrete ale intrării în UE.

Povestea începe în 2009, imediat după devastatoarea criză financiară care a lovit sistemul bancar islandez și a prăbușit coroana.

Până la suspendarea negocierilor, fuseseră deschise 27 de capitole, dintre care 11 erau închise provizoriu. Problemele cele mai dificile – inclusiv pescuitul și agricultura – rămăseseră însă nerezolvate.

După schimbarea guvernului în 2013, procesul a fost înghețat.

Situația Islandei este diferită de cea a majorității statelor candidate.

Țara este membră a Spațiului Economic European – SEE –, alături de Norvegia și Liechtenstein. Prin acest acord, Islanda participă la piața unică europeană și aplică legislația UE privind libera circulație a bunurilor, serviciilor, capitalului și persoanelor. În plus este și membră a spațiului Schengen.

Există însă o diferență politică fundamentală: Islanda trebuie să implementeze o mare parte dintre regulile pieței unice europene, dar nu votează atunci când aceste reguli sunt adoptate la Bruxelles. Acesta este unul dintre principalele argumente ale taberei proeuropene: țara este deja, în mare măsură, „rule-taker”, dar nu „rule-maker”.

Legătura economică este foarte puternică. Uniunea Europeană este cel mai mare partener comercial al Islandei și a reprezentat 53,6% din comerțul său total cu bunuri în 2025. Aproximativ două treimi – 66,5% – din exporturile islandeze de bunuri au mers către UE.

Paradoxal, principalul obstacol dintre Islanda și UE nu este o mare dispută constituțională, ci ceea ce se află în Atlanticul de Nord: peștele.

Pescuitul este în același timp industrie, simbol național și element central al independenței economice islandeze.

Produsele marine au reprezentat 38,9% din valoarea exporturilor islandeze de bunuri în 2025, potrivit Statistics Iceland.

În prezent, politica europeană comună în domeniul pescuitului nu se aplică Islandei prin acordul SEE. Reykjavik își controlează propriile resurse piscicole și stabilește regimul de exploatare a apelor sale.

Intrarea în UE ar deschide inevitabil negocierea asupra acestui sistem.

Pentru mulți islandezi, subiectul are și o încărcătură istorică. În așa-numitele „Războaie ale Codului” din secolul trecut, Islanda s-a confruntat inclusiv cu Marea Britanie pentru extinderea controlului asupra zonelor sale de pescuit. Reuters notează că tocmai această istorie explică de ce problema este percepută nu doar economic, ci și ca una de suveranitate.

Oficiali europeni au semnalat că există disponibilitate pentru flexibilitate în eventualele negocieri cu Reykjavik, însă condițiile concrete vor trebui negociate. Capitolul pescuitului nici măcar nu fusese deschis atunci când procesul anterior a fost suspendat.

Contextul geopolitic s-a schimbat radical în cei 13 ani de când Islanda și-a suspendat negocierile.

Războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, competiția tot mai accentuată în zona Arcticii, securitatea cablurilor și infrastructurii submarine și incertitudinile privind relația transatlantică au schimbat percepția asupra vulnerabilității unei insule cu mai puțin de 400.000 de locuitori.

Islanda are o poziție strategică excepțională între Groenlanda, Marea Britanie și Norvegia, în apropierea așa-numitei breșe GIUK – Greenland-Iceland-United Kingdom, una dintre principalele căi maritime dintre Oceanul Arctic și Atlanticul de Nord.

Țara este membru fondator NATO din 1949, dar este singurul membru al Alianței fără forțe armate proprii. Securitatea sa se bazează în principal pe NATO și pe acordul bilateral de apărare încheiat cu Statele Unite în 1951. Islanda operează, între altele, un sistem de supraveghere aeriană integrat în sistemul NATO.

Discuția despre UE s-a intensificat și pe fondul tensiunilor geopolitice din Arctica și al declarațiilor președintelui american Donald Trump privind Groenlanda. Financial Times și Reuters arată că aceste evoluții au făcut ca problema securității și a ancorării europene a Islandei să cântărească mai mult decât în urmă cu un deceniu.

Referendumul este și rezultatul unei situații politice neobișnuite.

Guvernul format după alegerile din 2024 reunește Alianța Social-Democrată, partidul premierului Kristrún Frostadóttir, Partidul Reformei, favorabil aderării la UE, și Partidul Poporului, care se opune aderării.

Cele trei formațiuni au convenit însă în acordul de coaliție să permită populației să decidă dacă negocierile trebuie redeschise.

Susținătorii unui „Da” spun astfel că referendumul nu cere populației să accepte UE în orb, ci să permită negociatorilor să afle exact ce condiții poate obține Islanda de la Bruxelles. Abia apoi ar veni verdictul final.

Adversarii susțin contrariul: redeschiderea negocierilor ar crea un impuls politic care ar face aderarea mult mai greu de oprit și ar pune sub presiune controlul național asupra pescuitului și altor domenii sensibile.

46% la 46%. Un referendum imposibil de anticipat Cu numai câteva zile înainte de vot, rezultatul este extrem de dificil de anticipat.

Un sondaj citat de Reuters plasează cele două tabere exact la egalitate: 46% pentru reluarea negocierilor și 46% împotrivă, cu 8% dintre respondenți indeciși.

De aceea, prezența la urne și mobilizarea celor care încă nu și-au decis votul pot deveni decisive.

Chiar și în cazul unei victorii a taberei „Da”, drumul către UE nu ar fi automat. Negocierile ar trebui finalizate, iar aderarea unui nou stat necesită acordul unanim al statelor membre, aprobarea Parlamentului European și ratificarea tratatului de aderare de către toate părțile.

Pentru Bruxelles, miza depășește însă cu mult cele aproximativ 400.000 de persoane care trăiesc în Islanda. O țară nordică prosperă, democratică și deja profund integrată în piața europeană ar putea deveni unul dintre cele mai simple cazuri de extindere din istoria recentă a UE.

Revenire a Islandei ar avea și o puternică valoare simbolică într-un moment în care Uniunea încearcă să mențină credibilă perspectiva aderării pentru state precum Ucraina, Republica Moldova și țările din Balcanii de Vest.