Rebelii Houthi atacă o navă în sudul Mării Roşii şi ucid trei membri ai echipajului

Rebelii şiiţi houthi din Yemen au atacat marţi cu o rachetă o navă în apropierea strâmtorii Bab al-Mandeb din sudul Mării Roşii, ucigând trei membri ai echipajului, a relatat reţeaua de televiziune yemenită pro-guvernamentală Al-Jumhuriya, informează agenția de știri EFE, citată de Agerpres.
Canalul, condus de Forţele Naţionale de Rezistenţă – parte a forţelor comune mai ample, aliniate cu Consiliul Prezidenţial de Conducere al Yemenului şi susţinute de coaliţia condusă de Arabia Saudită – a indicat că ambarcaţiunea atacată este o navă comercială, deşi nu a furnizat numele sau naţionalitatea acesteia.
Potrivit canalului, membrii echipajului decedaţi erau doi pakistanezi şi un indonezian.
Informaţiile nu au putut fi verificate independent, iar houthi nu au revendicat încă responsabilitatea pentru presupusul atac.
Surse guvernamentale consultate de EFE au declarat că autorităţile încearcă să verifice atacul raportat.
Sursele au indicat că rebelii Houthi, susţinuţi de Iran, au atacat portul Mocha de la Marea Roşie cu cinci rachete balistice şi mai multe drone luni seară şi marţi dimineaţă, fără a se raporta victime până în prezent.
Atacurile din zonă au loc pe fondul celei mai grave escaladări din 2022 între Houthi şi forţele guvernamentale yemenite, care sunt susţinute de coaliţia condusă de Riad, care intervine în ţară din 2015 în fruntea unei coaliţii militare în sprijinul guvernului.
Comentarii (0)
Articole similare
EconomicCEO: Grupul 4 de la Termocentrala Rovinari poate fi repornit în 8 ore. Decizia aparține dispecerului energetic național. Înseamnă încă 330MWh în sistem
EconomicThailanda suspendă achiziţiile de arme după ce un adolescent de 14 ani a ucis nouă oameni cu un pistol
EconomicDe ce te trezești dimineața cu abdomenul plat și seara pari „însărcinată”? Răspunsuri și soluții de la nutriționistul Tania Fântână
Economic