Sport

Real Madrid a stabilit prețul pentru transferul lui Rodri: „Dacă City nu cere mai mult, va fi o mutare rapidă”

Sursa originală →
Real Madrid a stabilit prețul pentru transferul lui Rodri: „Dacă City nu cere mai mult, va fi o mutare rapidă”
Ascultă articolul

Presa madrilenă susține că Real Madrid îl dorește pe Rodri în vara acestui an, mai ales după ce mijlocașul iberic a avut o evoluție apreciată la Cupa Mondială de fotbal. Fotbalistul se află sub contract cu Manchester City, dar dorința acestuia este de a se întoarce în Spania.

Real Madrid nu va da mai mult de 60 de milioane de euro pentru Rodri

Rodri a fost desemnat cel mai bun jucător de la Cupa Mondială, iar Spania a cucerit trofeul pentru a doua oară în istorie (după ediția din 2010).

Mijlocașul iberic a intrat din nou pe radarul celor de la Real Madrid, echipă care va intra odată cu noul sezon în a doua „eră” a lui Jose Mourinho pe banca tehnică.

În vârstă de 30 de ani, Rodri este dorit pe Santiago Bernabeu, dar conform Defesa Central vicecampioana Spaniei nu va oferi mai mult de 60 de milioane pentru mijlocașul lui City.

„Real Madrid a stabilit prețul lui Rodri la 60 de milioane de euro. Având în vedere vârsta sa, perioada rămasă de contract și fondurile lui Real Madrid, nu au nicio intenție să plătească mai mult. Nu vor să dea totul.

Nu vor să plătească mai mult decât au plătit pentru Marc Cucurella (n.r. 60 de milioane de euro). Nu există nicio problemă cu Rodri. Dacă City nu cere mai mult, va fi un transfer rapid.

Altfel, este probabil să nu semneze cu Real Madrid”, a transmis jurnalistul Sergio Valentin, conform sursei citate.

De-a lungul carierei, Rodri a jucat pentru Villareal (2015-2018), Atletico Madrid (2018-2019) și Manchester City (începând din 2019).

 

🚨 Real Madrid have decided to pursue the signing of Rodri. 🤍

A meeting between Real Madrid officials and Rodri’s representatives reportedly took place in Madrid as the club stepped up its plans for the midfielder.

Los Blancos are prepared to offer Rodri a contract until 2030… pic.twitter.com/yV335G3Tsf

— FootballVerse (@FootballVerseFc) July 23, 2026

🚨💣 CONFIRMED: REAL MADRID HAVE DECIDED TO SIGN RODRI THIS SUMMER.

DECISION 100% DONE. @lequipe pic.twitter.com/aXdHG0W2PC

— Madrid Zone (@theMadridZone) July 22, 2026

Comentarii (0)

    Articole similare