Extern

Reacție vehementă a României împotriva Rusiei, după acuzațiile Moscovei: „Propagandă stalinistă!”

Sursa originală →
Reacție vehementă a României împotriva Rusiei, după acuzațiile Moscovei: „Propagandă stalinistă!”

Autorităţile române acordă Ucrainei sprijin militar direct, iar portul Giurgiuleşti, al cărui operator a fost achiziţionat de România, a fost transformat de mult timp „într-un nod de tranzit pentru livrarea către Ucraina a diverselor mărfuri, inclusiv a celor destinate nevoilor Forţelor Armate ale Ucrainei”, a declarat Iuri Pilipson, directorul celui de-al Doilea Departament European al MAE al Rusiei, într-un interviu acordat agenţiei TASS. Purtătorul de cuvânt al Ministerului român al Afacerilor Externe, Andrei Țărnea, a respins ferm astfel de acuzații.

Reacția României

“Orice oficial rus vorbind despre identitatea națională a unei țări se află într-o evidentă contradicție. În timp ce debitează acest gen de propagandă stalinistă, Rusia este angajată într-un război brutal de cucerire.

Rusia omoară zilnic civili, în timp ce neagă suveranitatea și identitatea națională a unui vecin.

Cum să iei în serios orice afirmație despre astfel de subiecte venind de la Moscova? În Rusia țaristă și apoi în Uniunea Sovietică comunistă, politica oficială a fost una a rusificării forțate a popoarelor ocupate.

Identitățile naționale și aspirațiile naționale nu răspund cerințelor Moscovei nici când e vorba de limbă, nici când este vorba de decizii economice și de investiții. Au trecut timpurile când Moscova alegea pentru aceste națiuni cu forța sau le impunea ce sa facă.

Războiul și propaganda rusă sunt două fețe ale aceleiași dorințe de control a Moscovei”, a acuzat România.

Ce spunea inițial Rusia

„România este deja implicată în acordarea de sprijin militar şi logistic direct regimului de la Kiev”, a spus diplomatul rus.

Potrivit acestuia, portul Giurgiuleşti, al cărui operator a fost achiziţionat de România, a fost transformat de mult timp „într-un nod de tranzit pentru livrarea către Ucraina a diverselor mărfuri, inclusiv a celor destinate nevoilor Forţelor Armate ale Ucrainei”.

Pilipson a reamintit că achiziţionarea operatorului portului, prin care trec peste 70% din importurile şi exporturile moldoveneşti pe cale maritimă, a fost anunţată la Bucureşti ca un pas către „reunificarea economică” şi s-a anunţat utilizarea acestui nod de transport „în reconstrucţia Ucrainei”.

Cu toate acestea, în opinia sa, „punerea în aplicare a unor planuri atât de ambiţioase este o chestiune cu un viitor incert”.

După cum a subliniat şeful de departament din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse, sprijinul acordat de România Kievului „trezeşte îndoieli cu privire la adevăratele obiective ale utilizării portului Giurgiuleşti în perspectiva imediată”.

Comentarii (0)

    Articole similare