Economic

Programul „Bistriţa – Oraş Creativ UNESCO”, lansat odată cu redeschiderea Turnului Dogarilor, restaurat prin PNRR

Sursa originală →
Programul „Bistriţa – Oraş Creativ UNESCO”, lansat odată cu redeschiderea Turnului Dogarilor, restaurat prin PNRR
Ascultă articolul

Programul „Bistriţa – Oraş Creativ UNESCO” a fost lansat vineri seara, în amfiteatrul amenajat lângă Turnul Dogarilor – monument istoric restaurat cu fonduri din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi care, cu această ocazie, a fost redeschis publicului, transmite Agerpres.

La eveniment au participat primarul municipiului Bistriţa, Gabriel Lazany, coordonatorul programului, Simion Pop, precum şi o parte dintre cei care au acceptat invitaţia de a face parte din Consiliul consultativ menit să dezvolte această iniţiativă, printre care se numără Ştefan Bâlici – preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România (OAR), Sorin Radu – rectorul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, Caroline Fernolend – preşedintele Fundaţiei „Mihai Eminescu Trust”, Claudiu Salanţă – preşedintele OAR Transilvania şi Eugen Vaida – coordonator „Ambulanţa pentru Monumente”.

În discursul său, primarul Bistriţei a invocat oportunitatea ca, prin acest program, să fie construite strategia şi viziunea pentru viitorul comunităţii.

„În noiembrie 2025, Bistriţa a devenit oficial membru a Reţelei Oraşelor Creative UNESCO în domeniul arhitecturii. Este, fără îndoială, o recunoaştere internaţională importantă pentru oraşul nostru şi pentru patrimoniul său. Dar vreau să vă spun clar un lucru: pentru mine, UNESCO nu este şi nu trebuie să devină doar o etichetă frumoasă pe care să o aşezăm lângă numele Bistriţei. Adevărata valoare a acestei recunoaşteri este ceea ce putem construi pornind de la ea. (…) Unde vrem să ajungă Bistriţa peste 10, 20 sau 30 de ani? Ce fel de oraş vrem să lăsăm generaţiilor care vin după noi? Cred că acestea sunt întrebările de la care trebuie să pornim. Programul ‘Bistriţa – Oraş Creativ UNESCO’ ne oferă cadrul potrivit pentru a construi această strategie şi această viziune”, a spus Gabriel Lazany.

Edilul a adăugat că „viziunea despre Bistriţa viitorului nu poate fi doar una despre arhitectură, ci „trebuie să aducă la aceeaşi masă dimensiunea arhitecturală şi patrimonială, cultura, turismul, economia, educaţia şi componenta socială”.

Totodată, Gabriel Lazany a subliniat că este nevoie de arhitecţi, restauratori, meşteri, specialişti şi antreprenori, care să fie implicaţi în proiectele de restaurare, conservare şi punere în valoare a clădirilor şi spaţiilor istorice.

„Patrimoniul nu trebuie privit doar ca o responsabilitate pe care o avem faţă de trecut. Poate fi o resursă pentru prezent şi pentru viitor. Poate genera activitate economică, poate crea locuri de muncă, poate susţine antreprenoriatul, poate atrage vizitatori şi investiţii şi poate face Bistriţa mai atractivă, inclusiv pentru cei care aleg să trăiască aici”, a conchis primarul.

La eveniment a luat cuvântul şi preotul paroh al Bisericii Evanghelice CA din Bistriţa, Andreas Hartig, care a reamintit că Turnul Dogarilor, a cărui inaugurare a fost legată de lansarea programului UNESCO, a fost donat municipalităţii în urmă cu trei ani de Parohia Evanghelică, pentru a fi restaurat, şi a apreciat faptul că „trei ani mai târziu – un timp record, aş spune, pentru ţara noastră -, îl vedem renăscut, pus într-o nouă lumină, inclus în circuitul turistic şi redat comunităţii bistriţene”.

„Faptul că, începând de astăzi, Bistriţa devine şi oraş creativ UNESCO – de fapt el este deja, dar astăzi se marchează această realizare -, înseamnă pentru mine personal şi pentru mulţi dintre noi că autorităţile locale şi-au dat seama şi au înţeles potenţialul enorm al acestui burg, cu o istorie atât de bogată, şi, în acelaşi timp, îşi asumă responsabilitatea de a continua drumul de reabilitare, conservare şi revitalizare a tot ce înseamnă centrul istoric”, a mai spus Andreas Hartig.

Primăria municipiului Bistriţa a anunţat, la începutul lunii august, finalizarea lucrărilor la obiectivul socio-cultural „Cetatea Medievală Bistriţa” din cadrul Rutei Cetăţilor, proiect finanţat prin PNRR, în valoare de peste 12 milioane de lei.

Proiectul a presupus restaurarea şi punerea în valoare a porţiunilor din zidurile istorice păstrate ale Cetăţii medievale Bistriţa, restaurarea şi amenajarea Turnului Dogarilor ca spaţiu cu destinaţia de ateliere, conferinţe şi expoziţional şi includerea în circuitul turistic, precum şi amenajarea unui teatru de vară şi a unei zone de spectacole în aer liber, în imediata apropiere a turnului.

Municipiul Bistriţa a obţinut, în noiembrie 2025, titlul de „Oraş Creativ UNESCO” în domeniul Arhitecturii, alături de Kashan, Lusail, Rovaniemi şi Quito, fiind pentru prima dată când arhitectura a fost inclusă ca domeniu distinct în reţeaua oraşelor creative.

Comentarii (0)

    Articole similare