Proces PNL – puciști: Tribunalul București judecă azi suspendarea hotărârilor Congresului Extraordinar al PNL

Tribunalul București reia astăzi unul din cele opt procese deschise de contestatarii din PNL împotriva partidului. Este vorba de procesul prin care aceștia cer instanței să suspende hotărârile luate de Congresul extraordinar din 21 iunie: aduptarea noului Statut al partidului și alegerea noii conduceri.
La termenul precedent, din 1 iulie, instanța a amânat cauza pentru azi, întrucât reprezentanții PNL nu depuseseră la dosar cele două hotărâri contestate.
Titularul dosarului este judecătoarea Mihaela Luciani, căreia liberalii i-au cerut public să se abțină de la judecarea dosarului, întrucât între 2023 și 2025 a fost detașată în Ministerul Justiției, cu toate avantajele materiale pe care le presupune asta, în timp ce ministru era Alina Gorghiu, unul dintre reclamanții din dosarul pe care Mihaela Luciani urmează să-l judece. În caz contrar, liberalii susțin că vor cere recuzarea.
Mihaela Luciani este unul dintre cei șase judecători din Tribunalul București care, la două zile după Congresul PNL, au fost desemnați să judece în exclusivitate procesele legate de partidele politice. Puciștii din PNL au depus acțiuni la Tribunalul București după această desemnare, pe 26 iunie.
Comentarii (0)
Articole similare
PoliticăTopul încrederii românilor, răsturnat! Școala conduce, biserica și Justiția pierd cel mai mult teren, iar partidele politice rămân ultimele, cu 1,9
PoliticăAUR afirmă că reacția jandarmilor la protestul de astăzi este similară cu înăbușirea violentă a protestului din 10 august 2018 / „Violența nu poate fi încurajată și nu poate fi justificată, dar faptul că apar oameni care își pierd răbdarea ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru orice guvern responsabil”
PoliticăVasile Dîncu explică violențele din Piața Victoriei: Mobilizare a unor forțe care vor să destabilizeze ordinea publică
Politică