Primarul unui oraş important din Afganistan, ucis într-un atentat cu bombă

Primarul unui oraş important din Afganistan a fost ucis joi într-un atentat cu bombă, au declarat surse spitaliceşti şi municipale, după asasinarea unui alt oficial taliban în regiune la sfârşitul lunii iulie, relatează AFP, transmite Agerpres.
Habib-ur-Rahman Mansour, primarul oraşului Faizabad, capitala provinciei Badakhshan (nord-est), a fost ucis după ce maşina în care se afla a fost vizată de o bombă, a declarat o sursă medicală pentru AFP sub rezerva anonimatului.
Un angajat municipal a declarat că oficialul taliban a fost ucis de o bombă amplasată lângă clădirea primăriei.
Niciun grup nu a revendicat încă responsabilitatea pentru atac.
Pe 28 iulie, şeful departamentului de informare şi cultură al provinciei, Zabihullah Amiri, a fost împuşcat mortal în timp ce călătorea spre capitala provinciei, Faizabad.
Gruparea Statul Islamic din Khorasan (SI-K), ramura regională a SI din Afganistan şi Pakistan, a revendicat responsabilitatea pentru atac.
Provincia Badakhshan, care se învecinează cu Tadjikistan, China şi Pakistan, printre alte ţări, a fost scena unor confruntări în mai între forţele de securitate venite să distrugă plantaţiile de mac pentru opiu, interzise de autorităţile talibane, şi fermieri. Două persoane au fost ucise.
Autorităţile talibane din Afganistan au promis să restabilească securitatea în ţară. Cu toate acestea, atacuri au avut loc sporadic de la revenirea talibanilor la putere în 2021.
Mai multe atacuri au fost revendicate de ramura locală a Statului Islamic, inclusiv o explozie la un restaurant chinezesc din Kabul, care a ucis cel puţin şapte persoane în ianuarie.
Organizaţia jihadistă a revendicat, de asemenea, responsabilitatea pentru un atentat sinucigaş în care a fost ucis ministrul refugiaţilor, Khalil Ur-Rahman Haqqani, la Kabul, în decembrie 2024.
Comentarii (0)
Articole similare
ExternFuziune între Paramount și Warner Bros Discovery. Cum se va numi noua companie
ExternSMS-uri false despre amenzi de parcare. DNSC avertizează românii despre linkurile ce duc la pagini care fură datele bancare
Extern„Fiecare minut contează”. Ce se întâmplă cu pacienții când spitalele unei țări UE sunt suprasolicitate. Noile măsuri votate în Parlamentul European
Extern