Economic

Primarul unei comune din Prahova, trimis în judecată după moartea unui băiat de 16 ani / Decesul s-a produs într-o balastieră ilegală ce ar  fi fost deținută de primar și fratelui lui

Sursa originală →
Primarul unei comune din Prahova, trimis în judecată după moartea unui băiat de 16 ani / Decesul s-a produs într-o balastieră ilegală ce ar  fi fost deținută de primar și fratelui lui
Ascultă articolul

Primarul comunei Podenii Noi, Mihai Alionte, și fratele său, Constantin Cristian Alionte, au fost trimiși în judecată pentru infracțiuni prevăzute de Legea apelor, într-un dosar deschis după moartea unui adolescent de 16 ani, relatează Observatorul Prahovean.

Băiatul s-a înecat într-o groapă adâncă de aproximativ cinci metri, formată în urma unor lucrări de exploatare a agregatelor minerale despre care anchetatorii susțin că au fost făcute fără documentele legale necesare.

Dosarul va fi judecat de Judecătoria Mizil, iar familia adolescentului s-a constituit parte civilă în proces.

Tragedia s-a produs într-o zonă izolată din apropierea râului Cricovul Sărat, în aval de un pod rutier din comuna Iordăcheanu. După moartea băiatului, tatăl acestuia a făcut demersuri la mai multe instituții, având informații că în zona respectivă fuseseră exploatate agregate minerale.

Potrivit surselor judiciare, în 2022 a fost emis Primăriei Iordăcheanu un aviz de gospodărire a apelor pentru regularizarea râului Cricovul Sărat.

Administrația locală nu ar fi încheiat însă niciun contract cu o societate pentru efectuarea lucrărilor și nici nu ar fi fost emis un ordin de începere a acestora.

Procurorii susțin că Mihai Alionte și fratele său ar fi exploatat, în lipsa documentelor legale, agregate minerale în zona respectivă.

Reprezentanții Primăriei Iordăcheanu declaraseră în timpul investigației că nu știau despre existența excavației și că aceasta a fost constatată în ziua în care adolescentul și-a pierdut viața.

În 2022, Mihai Alionte a mai fost condamnat definitiv la un an de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei și la 60 de zile de muncă în folosul comunității, într-un dosar în care a fost găsit vinovat pentru agresarea unui polițist local.

Comentarii (0)

    Articole similare