Extern

Primarul din Izmir părăseşte opoziţia şi se alătură partidului lui Erdogan / Opoziţia turcă se confruntă cu o represiune din ce în ce mai intensă., cu numeroase arestări

Sursa originală →
Primarul din Izmir părăseşte opoziţia şi se alătură partidului lui Erdogan / Opoziţia turcă se confruntă cu o represiune din ce în ce mai intensă., cu numeroase arestări
Ascultă articolul

Primarul din Izmir, al treilea oraş ca populaţie din Turcia şi bastion al opoziţiei, s-a alăturat miercuri partidului la putere, AKP, o importantă victorie simbolică pentru preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, transmite AFP preluată de Agerpres.

Decizia primarului Cemil Tugay de a intra în Partidul Justiţie şi Dezvoltare (AKP, islamo-conservator) a fost anunţată de Erdogan într-o reuniune a grupului parlamentar la Ankara, unde Tugay a fost primit într-o atmosferă cvasi-festivă.

‘Îi urez bun-venit primarului din Izmir, Cemil Tugay, care se alătură astăzi familiei AKP’, a spus Erdogan.

‘Pornim astăzi spre a repune Izmir pe picioare, a-i rezolva problemele şi a-l reconstrui aproape în întregime’, a declarat Cemil Tugay, la rândul său.

Preluarea primăriei din Izmir, un bastion laic de pe coasta turcă a Mării Egee, guvernat timp de 27 de ani de social-democraţii din opoziţie, constituie o lovitură politică majoră dată de Erdogan.

Deşi contribuie la extinderea influenţei AKP în Izmir, aceasta nu înseamnă că partidul deţine majoritatea în consiliul local, care rămâne dominat de opoziţie.

Gestul lui Tugay vine în contextul în care opoziţia turcă se confruntă cu o represiune din ce în ce mai intensă, cu numeroase arestări şi procese pe care observatorii le consideră motivate politic, vizând primari şi alţi aleşi.

Acest val de represiune a urmat victoriei răsunătoare a principalului partid de opoziţie de la acea vreme, CHP (Partidul Popular Republican), la alegerile municipale din martie 2024, provocând o înfrângere grea AKP şi o lovitură severă preşedintelui Erdogan.

De atunci, opoziţia turcă s-a confruntat cu o campanie tot mai intensă de intimidare, care a dus la arestarea a şase primari de provincie, inclusiv a primarului Istanbulului, Ekrem Imamoglu, precum şi a 29 de primari de district, dintre care 13 în Istanbul.

În paralel, se observă un număr tot mai mare de dezertări, cel puţin 17 primari ai opoziţiei alăturându-se AKP înaintea lui Tugay.

Cemil Tugay a fost ales primar în martie 2024 cu 48,97 % din voturi, adică aproape 1,3 milioane, într-un oraş cu circa 4,5 milioane de locuitori.

Însă, în iunie el a demisionat din partid în urma unei decizii controversate a justiţiei care a aruncat CHP în criză şi care a dus la înlăturarea liderului său, Ozgur Ozel. Acesta a fondat ulterior Partidul Yeni Parti (Noul Partid), acum principala formaţiune de opoziţie.

Comentarii (0)

    Articole similare