Economic

Primăria Mangaliei face plângere la DNA / ”Mâine mergem la Curtea de Conturi să dăm cu subsemnatul” / Datorii neachitate în urmă cu mai bine de zece ani

Sursa originală →
Primăria Mangaliei face plângere la DNA / ”Mâine mergem la Curtea de Conturi să dăm cu subsemnatul” / Datorii neachitate în urmă cu mai bine de zece ani
Ascultă articolul

Primăria Mangaliei face plângere la DNA, după ce, în urmă cu două săptămâni, a sesizat Curtea de Conturi din cauza unor datorii neachitate în urmă cu mai bine de zece ani, relatează Agenția de presă Rador, care citează Radio Constanța.

“Am transmis o plângere penală pe cazul Callatis Therm cu privire la acea sumă de 20 și ceva de milioane de lei pe care o plătim în mod nejustificat pentru penalități de neachitare a unei rate din anul 2014, care nu a fost achitată la timp.

Sesizăm DNA Constanța și pentru cazul Trușcă, și anume neemiterea unei autorizații de funcționare, pentru care a trebuit să plătim circa un milion de lei societății respective și Administrației Financiare” – a declarat viceprimarul cu atribuții de primar al municipiului Mangalia, Paul Foleanu.

„Am sesizat Curtea de Conturi în urmă cu circa două săptămâni cu privire la două aspecte, și anume la fabuloasa sumă de 22 de milioane de lei, pe care suntem nevoiți să o plătim cu titlu de penalități de întârziere, ca urmare a neplății unei rate în anul 2014 către Callatis Therm și cea de a doua cu privire la situația domnului Trușcă Cosmin.

Pe ambele le-am sesizat Curții de Conturi să verifice și să identifice dacă există sau nu vreun prejudiciu și, eventual, persoanele care se fac vinovate de acest prejudiciu.

Mai mult decât atât, astăzi am redactat împreună cu Serviciul juridic o plângere penală cu privire la prima speță, cea cu Callatis Therm și, până la sfârșitul programului, astăzi, o voi transmite Direcției Naționale Anticorupție Constanța.

Cu privire la situația lui Trușcă Cosmin, urmează ca în următoarele două, trei zile să avem și acolo plângerea penală redactată și transmisă la DNA Constanța.

Dacă organele de urmărire penală vor considera că au fost săvârșite infracțiuni, se va închide povestea cu rechizitoriu sau, dacă nu, cu clasare”, spune Paul Foleanu.

”Mâine mergem la Curtea de Conturi să dăm cu subsemnatul pentru ce s-a întâmplat în trecut și atunci nu mai putem să le ținem. Deci plângerea este redactată. Am s-o transmit prin mail la sfârșit, până la sfârșitul programului”, mai arată Paul Foleanu.

Comentarii (0)

    Articole similare