Primăria Capitalei taie Voucherul Materna și ajutoarele de handicap

Primăria Capitalei ia în calcul suspendarea temporară a stimulentului lunar de 500 de lei destinat adulților cu dizabilități, alături de eliminarea definitivă a programului Voucher Materna, prin care viitoarele mame beneficiau de 2.000 de lei. Proiectele de hotărâre, aflate sub semnătura primarului Ciprian Ciucu, vor fi dezbătute și supuse la vot în ședința Consiliului General al Municipiului București din data de 28 august.
Măsura privind sprijinul financiar pentru persoanele cu handicap este justificată de starea critică a finanțelor locale. Municipalitatea a acumulat restanțe uriașe, de peste 650 de milioane de lei, sumă ce reprezintă echivalentul a 25 de luni de plăți neefectuate către cei aproximativ 52.000 de beneficiari.
Motivul din spatele deciziei Primăriei
Potrivit municipalității, plățile au fost sistate de facto din noiembrie 2025, după epuizarea fondurilor bugetare. În același timp, menținerea programului generează în fiecare lună noi obligații de aproximativ 26 de milioane de lei.
Primăria susține că suspendarea ar opri acumularea unor noi datorii, iar banii disponibili ar putea fi direcționați către plata restanțelor existente. Măsura ar urma să se aplice exclusiv drepturilor lunare viitoare și să intre în vigoare în luna următoare aprobării hotărârii de către Consiliul General.
Schimbări majore pentru mame și nou-născuți: condiții stricte pentru stimulentul de 2.000 de lei
Primăria propune și eliminarea programului Voucher Materna, prin care femeile însărcinate primeau 2.000 de lei pentru medicamente și servicii medicale. Programul presupune cheltuieli de aproximativ 24 de milioane de lei anual, iar municipalitatea susține că nu mai poate susține aceste costuri.
Un alt proiect prevede ca stimulentul de 2.000 de lei pentru nou-născut să fie acordat doar mamelor aflate în situații de vulnerabilitate, precum cele cu venit minim de incluziune, mamele cu dizabilități, minorele, victimele violenței domestice sau persoanele aflate în situații sociale critice, scrie adevarul.ro.
Opoziția anunță că va vota împotriva proiectelor
Proiectele au stârnit deja reacții politice. Consilierul general AUR Ovidiu Zară anunță că grupul formațiunii va vota împotriva suspendării stimulentului pentru persoanele adulte cu handicap, criticând inițiativa și susținând că aceasta va afecta persoanele vulnerabile.
„Grupul AUR din Consiliul General, format din 5 consilieri generali, nu vor vota acest proiect de hotărâre criminal. Spune și tu NU DISCRIMINĂRII! PERSOANELE CU HANDICAP MERITĂ RESPECT!”, a transmis consilierul.
Decizia finală privind modificarea sau eliminarea acestor programe aparține Consiliului General al Municipiului București.
Comentarii (0)
Articole similare
PoliticăFOTOGALERIE BigBrother în Sectorul 4: Primăria a instalat camere în parcuri, școli și zonele intens circulate
PoliticăAUR, USR și PNL Bolojan își dau mâna să trântească Legea integrității
PoliticăGroapă ilegală de gunoi pe terenul unde ar fi trebui să se ridice noul spital județean din Sibiu / Moloz, mobilă stricată, pungi de plastic și sticle de alcool / „Aici nu se va face spital până faci tu barbă albă”
Politică