Presupusul lider al „mafiei irlandeze”, una dintre cele mai puternice rețele de crimă organizată din lume, extrădat din Dubai în Irlanda / Cartelul Kinahan ar avea o avere de peste un miliard de euro

Autorităţile din Emiratele Arabe Unite (EAU) l-au extrădat în Irlanda pe Daniel Kinahan, presupusul lider al uneia dintre cele mai mari reţele de crimă organizată din lume, arestat în aprilie în Dubai, a anunţat duminică agenţia oficiala de ştiri WAM, relatează AFP.
Gruparea de crimă organizată Kinahan (KOCG), cunoscută şi sub numele de „mafia irlandeză”, este acuzată de Statele Unite şi Uniunea Europeană de desfăşurarea de activităţi criminale pe scară largă, mai ales trafic de droguri şi spălare de bani, transmite Agerpres.
Cu o avere estimată de poliţia irlandeză la peste un miliard de euro, KOCG este cea mai puternică organizaţie criminală din Irlanda.
Bărbatul, în vârstă de 49 de ani, „a fost extrădat din Emiratele Arabe Unite la cererea oficială a autorităţilor irlandeze pentru a fi urmărit penal pentru infracţiuni legate de crima organizată transnaţională, inclusiv conducerea unei organizaţii criminale, crimă şi trafic de droguri”, potrivit agenţiei WAM.
Aceeaşi sursă a relatat că miniştrii justiţiei din cele două ţări au discutat despre extrădarea lui Daniel Kinahan într-o convorbire telefonică recentă.
El a fost arestat în Dubai în aprilie în baza unui mandat de arestare irlandez, după ce toate apelurile sale împotriva extrădării au fost respinse.
Postul public irlandez RTE a relatat că avionul său a decolat din Emirate duminică dimineaţă, fără a specifica ora la care urma să aterizeze pe aeroportul Casement, situat în Baldonnel, la sud-vest de Dublin.
La sosirea sa în Irlanda, Kinahan urmează să fie adus în faţa Curţii penale speciale din Dublin.
El va fi al doilea membru de rang înalt al acestui cartel extrădat din Dubai, după Sean McGovern, care s-a întors în Irlanda în 2025 şi a fost condamnat în iunie anul trecut la 24 de ani de închisoare după ce a pledat vinovat.
Cazul, legat în special de uciderea unui irlandez în 2016, a făcut parte dintr-o lungă şi violentă dispută între cartelul Kinahan şi banda rivală Hutch din Dublin.
Guvernul SUA a impus sancţiuni în 2022 împotriva lui Kinahan şi a altor membri ai familiei sale identificaţi drept lideri ai cartelului.
Comentarii (0)
Articole similare
ExternVacanța all-inclusive de peste 3.500 de euro în Bulgaria, terminată înainte să înceapă. Agenția i-a anunțat prins SMS: 'Nu mergeți la aeroport, vă anulăm călătoria!'
ExternDepozit cu provizii medicale al OMS din Ucraina, „atacat și distrus”. O parte din materiale au fost evacuate înainte de atac
ExternProdusele care nu trebuie împachetate niciodată în folie de aluminiu. Greșeala din bucătărie pe care o facem aproape toți
Extern