Posibile schimbări la conducerea Metrorex: Guvernul a aprobat planul de redresare și evaluare a managementului

Guvernul a aprobat, vineri, o notă de informare privind situaţia economică a Metrorex, dar şi o foaie de parcurs prin care Ministerul Transporturilor poate restabili echilibrul contractual şi financiar al serviciului de transport cu metroul.
Redresarea contractuală şi financiară
În acest sens, se propune ca Ministerul Transporturilor, în calitate de autoritate publică tutelară, să stabilească, în contractul de servicii publice, parametrii de compensaţie aplicabili anterior perioadei de referinţă. Totodată, ministerul va supune adunării generale hotărârea prevăzută de art. 153 din Legea nr. 31/1990, însoţită de planul de reconstituire a activului net şi va actualiza mandatul strategic al acţionarului public, conform unui comunicat transmis de Guvern.
Posibile schimbări la vârf
De asemenea, ministerul va solicita ajustarea planului de administrare; va iniţia revizuirea indicatorilor-cheie de performanţă (ICP); va evalua capacitatea actualei conduceri de a implementa un program de redresare operaţională şi financiară; va activa, după caz, mecanismele legale de înlocuire a Consiliului de Administraţie şi a managementului executiv.
"Evaluarea performanţei presupune un mandat definit şi o finanţare corelată cu serviciul contractat", menţionează sursa citată.
Nota vizează reabilitarea cadrului contractual şi financiar al serviciului public de transport cu metroul, reconstituirea activului net şi recalibrarea guvernanţei corporative la Metrorex.
Comentarii (0)
Articole similare
PoliticăVIDEO Mureșan răspunde condiției puse de PSD: Nu se dezice de politicile lui Bolojan și anunță continuitate
PoliticăNicușor Dan: Situația macrofinanciară este mai bună decât când a fost instalat Guvernul Bolojan
PoliticăSorin Grindeanu cere clarificări de la Fitch și anunță o analiză juridică privind relatările din presă
Politică