PNRR-ul ca LSD legislativ: cum s-au transformat jaloanele într-o fabrică de anomalii juridice

România trece prin cea mai severă criză de heirupism și incompetență din istoria sa recentă. Cu ochii pe întrerupătorul de lumină - aia din cămara cu șobolani, dar și pe  contorul de curent, veselia adoptării unor texte legislative neparcurse și neverificate de nimeni a atins cote paroxistice.

Cu pistoletul jaloanelor europene la tâmplă - alea scrise de un Ghinea în sandale și un Cîțu euforic - dar netrecute vreodată prin filtrul votului parlamentar, guvernul demis, președintele și aleșii au trecut luna asta la producția în masă de acte normative.

Doar că, în loc de reforme structurale reale, de clarificări de reglementare și de politici publice solide, banda de montaj scoate niște monștri juridici, de o comedie neagră absolută.

Miza teoretică e legitimă: bugetul de bazează la capitolul venituri și pe banii din PNRR. Chiar dacă ei nu sunt cele 80 de miliarde anunțate de solemnul impostor Iohannis și argații săi de serviciu din Modrogan acum 5 ani.

În fapt, erau doar vreo 30 de miliarde, jumătate nerambursabili, jumătate împrumuturi cu dobânzi mici. Dar de ce să strice adevărul o poveste atât de frumoasă?

Edmund Burke spunea că o lege bună este o lege veche, întrucât și-a dovedit eficiența prin stabilitate în timp.

La noi, e invers: reglementăm voios și zglobiu, spre blocaje și neconstituționalitate. Rezultatul? Un dezastru administrativ garantat, servit cu garnitură de ridicol:

1. Codul Urbanismului medieval

Promis ca o capodoperă a sistematizării, noua reglementare este un experiment catastrofal.

Pe lângă numeroasele inadvertențe de formulare și tehnică legislativă, care vor genera un haos de nedescris, documentul a preluat haotic prostiile care de aproape un an au blocat sectorul imobiliar, cu rezultate devastatoare atât pentru economie, cât și pentru buget.

Dincolo de faptul că prevederi privind relațiile comerciale dintre dezvoltatori și clienți nu aveau ce căuta în fosta lege a calității în construcții, temele aduse în atenție de scandalul Nordis nu doar că nu au rezolvat problema semnalată inițial, ci au pedepsit, în mod egal, pe toată lumea.

Nici în noul Cod nu s-au reparat problemele care au stopat vânzările de proiecte: nu se știe cum se folosesc avansurile încasate, nu se știe cine pe cine amendează, nici cum se diferențiază persoanele fizice de investitorii calificați. Mai bine reînființau fostul ICRAL și știam o treabă.

2. Legea ANI și misterul concubinului-fantomă

Într-o tentativă disperată de a bifa încă un jalon pe lista „transparenței și anticorupției”, actul normativ a extins sfera conflictelor de interese până la a treia spiță a concubinajului.

Totuși, în dreptul românesc, speța are aceeași definiție precum existența lui Bigfoot și a OZN-urilor. Nu există.

Cum verifică ANI dacă furi pe numele persoanei care ți s-a arătat în așternut, la drum de seară? Se socotește după numărul de copii avuți împreună și certificați cu probe ADN sau după numărul de contacte intime lunare?

Ori poate după nopțile petrecute sub același acoperiș? Iar dacă dormi pe terasă, se mai cheamă că esti „partener de viață”? Legea este atât de flagrant neconstituțională încât va produce aceleași efecte ca deciziile Gladiatorului Miruță în luptă cu bolovanii dinamitați de pe Dunăre.

3. Legea Biodiversității (direct din folclorul ONG-urilor)

Probabil e cea mai ridicată performanță, prin textul neparcurs, cel mai probabil, de absolut niciun parlamentar.

Nu că lectura ar fi deprinderea principală a majorității Legislativului, dar mai sunt destui oameni cu știință de carte, experiență și bune intenții pe acolo.

Problema e că mixul de citate motivaționale ale ONG-urilor, servit direct în numele ecologiei și verificat prin sabotarea autostrăzilor, hidrocentralelor și altor proiecte, a devenit act normativ.

O să apărăm biodiversitatea până vom citi la lumânare și ne vom spăla în apa rece de izvor.

Sperăm doar ca Autostrăzile Moldovei și Transilvaniei să fie gata înainte să se depisteze vreo specie rară de țânțar depresiv pe traseu.

4. În loc de concluzii

Dacă tabloul juridic pare desprins din Caragiale, cel politic și administrativ e din Cehov. De 100 de zile, țara e lăsată în intersecție, pe avarii, de către absolvenții de „școala vieți” (sic!), într-un climat socio-economic mai tensionat ca niciodată.

Inflație-record, recesiune oficială, proiecte inexistente de relații externe, curs valutar prăbușit. Zici că au câștigat extremiștii izolaționiști și putiniși alegerile, nu forțele occidentale ale binelui.

În fapt, la urcarea muntelui deznădejdii, te întâmpină viguros mesia reformelor, te ceartă că nu faci economie și îți bagă în ochi lanterna, să vadă dacă nu ești rozătoare, totul în uralele lui Chirilă, Manole, Angi et Co.

Mai în spate, relaxat, netuns și tolănit pe o culegere de Gheba, olimpicul meșterește probabil la organigrama PMB, să vadă cine va da autorizațiile de construire în Capitală din 2028. În fond, fiecare cu ce-l doare.