Pierderile de apă din reţele, reduse cu 13% cu ajutorul inteligenței artificiale / S-au introdus ”loggeri de zgomot” / ”O pierdere dintr-o conductă generează zgomote şi vibraţii care se transmit prin reţea”

Compania de Apă Buzău, operatorul regional al serviciilor de apă şi de canalizare din judeţ, a reuşit reducerea pierderilor de apă din sistem cu 13%, după montarea unor loggeri de zgomot, senzori acustici inteligenţi, de-a lungul reţelelor, ţinta fiind de 20% până în anul 2030, transmite Agerpres.
Societatea desfăşoară din anul 2026 un program de investiţii prin care, la nivelul reţelei de distribuţie a apei, sunt montaţi loggeri de zgomot care au ca principal atribut detectarea avariilor ascunse, inclusiv în situaţia în care iniţial nu sunt vizibile. Reducerea pierderilor de apă este una dintre provocările importante în administrarea unei reţele de distribuţie.
„Pentru identificarea rapidă a pierderilor din subteran, Compania de Apă Buzău a introdus loggerii de zgomot, echipamente care monitorizează cu ajutorul inteligenţei artificiale sunetele şi vibraţiile transmise prin conducte. Înainte de startul investiţiei, în lunile octombrie-noiembrie 2025, nivelul pierderilor de apă în municipiul Buzău era de aproximativ 22-23%. În contextul obiectivelor stabilite prin Planul de afaceri al companiei pentru perioada 2026-2030, am planificat pentru anul 2026 achiziţionarea şi instalarea loggerilor, cu obiectivul de a reduce cantităţile de apă pierdute din sistem. Ţinta stabilită pentru municipiul Buzău este ca, până în 2030, nivelul pierderilor să fie de maximum 20%.
Potrivit datelor actuale ale companiei, datorită măsurilor implementate, nivelul a ajuns în luna august 2026 la aproximativ 13%”, a anunţat, prin intermediul unui comunicat, Compania de Apă Buzău. Sursa citată arată că peste 3.500 de loggeri vor fi montaţi de-a lungul reţelelor de apă din judeţ.
În prezent, harta monitorizării cuprinde municipiul Buzău, Verneşti, Valea Slănicului, Pătârlagele şi Râmnicu Sărat.
„O pierdere produsă într-o conductă aflată sub presiune generează zgomote şi vibraţii care se transmit prin reţea. Loggerii sunt montaţi în puncte stabilite şi monitorizează aceste semnale. Datele colectate sunt analizate pentru identificarea comportamentelor acustice care pot indica existenţa unei pierderi. În baza acestor informaţii, echipele tehnice verifică zona semnalată, localizează avaria şi stabilesc intervenţia necesară. Practic, tehnologia scurtează traseul dintre suspiciunea existenţei unei pierderi şi identificarea ei în teren. Amplasarea loggerilor nu este realizată aleatoriu. Sunt prioritizate sectoarele în care vechimea conductelor şi caracteristicile infrastructurii indică o probabilitate mai ridicată de apariţie a pierderilor”, au transmis reprezentanţii societăţii.
Operatorul de apă subliniază că, înainte de introducerea noilor tehnologii de monitorizare, identificarea pierderilor de apă era realizată de către angajaţi, în teren, prin verificarea reţelelor stradale de apă şi controlul succesiv al branşamentelor.
Comentarii (0)
Articole similare
EconomicFlorin Cîțu critică politica monetară a ui Mugur isărescu: "Euro ar fi putut să fie sub 3 lei dacă BNR nu intervenea"
EconomicTokyo, disensiuni cu Washingtonul în urma arestării unui puşcaş marin acuzat de crimă şi jaf în Japonia / Militarul e reținut la baza americană Futenma din Okinawa
EconomicDouă intervenţii Salvamont pe traseul Jepii Mici: un turist accidentat, evacuat cu elicopterul
Economic