Petrișor Peiu (AUR): Kimberly Ann Guilfoyle nu a avut nicio contribuţie la demersul care a dus la căderea Guvernului

Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, a respins duminică informaţiile potrivit cărora ambasadoarea americană din Grecia, Kimberly Guilfoyle ar avea vreo legătură cu destituirea, prin moţiune de cenzură, a Guvernului condus de Ilie Bolojan, transmite Agerpres.
Potrivit lui Peiu, înlăturarea lui Bolojan din funcţia de premier a fost decisă de cinci persoane din AUR şi PSD, iar „Kimberly Ann Guilfoyle nu a avut nicio contribuţie la demersul care a dus la căderea Guvernului”.
Senatorul AUR a explicat, într-un comunicat de presă transmis duminică AGERPRES, cum s-a ajuns la depunerea moţiunii de cenzură şi la votul prin care Guvernul Bolojan a fost demis: „Conducerea partidelor AUR şi PSD (în total 5 persoane) au decis să depună o moţiune de cenzură în comun; Kimberly Ann Guilfoyle nu a participat la acea întâlnire şi nimeni nu a invocat-o. Eu, împreună cu Marian Neacşu, am redactat textul moţiunii de cenzură; Kimberly Ann Guilfoyle nu a participat cu nicio idee, nu a scris niciun cuvânt şi nici nu cred că a auzit vreodată de mine sau de dl Neacşu. În Parlament au votat peste 280 de deputaţi şi senatori demiterea guvernului Bolojan; Kimberly Ann Guilfoyle nu se află printre ei”.
Reamintim că scandalul KimberlyGate a fost declanșat de un articol al ziarului american de dreapta Wall Street Journal, care a investigat promovarea de către ambasadoarea Kimberly Guilfoyle a companiei americane de gaze Venture Global.
Iată fragmentul din WSJ care relatează momentul în care ambasadoarea Kimberly Guilfoyle s-ar fi lăudat față de un ministru grec că poate dărâma guvernul oricărei țări, așa cum ar fi făcut-o în România:
„În martie, la o cină la Atena la care au participat oficiali greci și americani, Guilfoyle a intrat într-o dispută cu ministrul grec al Energiei, Stavros Papastavrou, în fața celorlalți oaspeți. Referindu-se la prăbușirea iminentă a guvernului român, Guilfoyle a spus grupului: „Putem face asta oricărei țări dorim. Putem face asta și aici”, potrivit unei persoane care a participat la cină și altora cărora li s-a povestit despre acest episod. Conversația a devenit aprinsă, Papastavrou replicând că SUA nu pot înlocui guvernul Greciei, care a fost ales de popor. Avocatul lui Guilfoyle a contestat această descriere a schimbului de replici”, scrie Wall Street Journal.
Comentarii (0)
Articole similare
PoliticăTraian Băsescu anunță cine ar trebui să fie premier: 'Nu mai este altă soluție. Dacă mâine nu anunță un premier agreat de partide, poimâine anunță alegeri anticipate'
PoliticăAndi Cristea, la Impact SEE'26: „Suveranitatea nu e un întrerupător, pornit sau oprit”
PoliticăElevii au obținut cinci medalii importante la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică
Politică