Pete Hegseth, admonestat la Mormântul Soldatului Necunoscut

Un moment neașteptat a avut loc la Cimitirul Național Arlington, chiar de Ziua Veteranilor, când secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a fost atenționat public de un soldat care păzea Mormântul Soldatului Necunoscut. În timp ce oficialul, soția sa și membrii delegației făceau fotografii, vorbeau și râdeau în fața monumentului dedicat militarilor căzuți la datorie, santinela le-a cerut să păstreze liniștea și respectul. Incidentul a atras atenția cu atât mai mult cu cât s-a produs la doar o zi după ce Hegseth evitase o procedură de destituire în Camera Reprezentanților.
Santinela i-a cerut lui Pete Hegseth să păstreze liniștea și respectul
Hegseth, soţia sa, Jennifer, şi câţiva dintre principalii săi colaboratori făceau poze, vorbeau şi râdeau în faţa mormântului, un monument dedicat militarilor neidentificaţi căzuţi în luptă, situat în Cimitirul Naţional Arlington, informează news.ro.
Hegseth participase la o ceremonie de Ziua Veteranilor, în cadrul căreia preşedintele Donald Trump a depus o coroană de flori în onoarea militarilor căzuţi la datorie.
Incidentul readuce numele lui Hegseth în prim-planul ştirilor la doar o zi după ce şeful Pentagonului a scăpat la limită de procedura de destituire în Camera Reprezentanţilor.
Hegseth şi soţia sa făceau poze alături de câţiva dintre principalii săi colaboratori şi râdeau când santinela a strigat către grup: „Toţi vizitatorii vor menţine o atmosferă de linişte şi respect în orice moment”.
Hegseth nu a dat niciun semn că ar fi înţeles mustrarea, uitându-se peste umăr şi continuând să urce o scară.
A soldier guarding the Tomb of the Unknown Soldier issued a verbal reprimand to a group of advisers and staffers with Defense Secretary Pete Hegseth following a Veterans Day ceremony at Arlington National Cemetery. As the group broke from taking photos, a loud laugh could be heard, and the soldier guarding the tomb shouted: “All visitors will maintain an atmosphere of silence and respect at all times.”
— The Associated Press (@AP) November 11, 2026
Reacția Pentagonului după momentul de la Cimitirul Arlington
Solicitat să comenteze incidentul, purtătorul de cuvânt şef al Pentagonului, Sean Parnell, a declarat că Hegseth şi departamentul „au onorat întotdeauna” sacrificiile militarilor.
„În timp ce comemoram această zi solemnă, un soldat a reamintit tuturor, în mod corect şi respectuos, să păstreze decenţa”, a spus Parnell într-o declaraţie.
Soldaţii păzesc mormântul 24 de ore din 24, în cadrul unei ceremonii elaborate de schimbare a gărzii care are loc cel puţin o dată pe oră.
Hegseth este el însuşi fost soldat al Gărzii Naţionale a Armatei care a servit în Irak.
Hegseth a scăpat de procedura de destituire. Ce se întâmplă în Congresul SUA
Reprezentantul Thomas Massie, republican din Kentucky, un critic vehement al războiului din Iran, care fost dat laoparte în alegerile primare republicane în urma unei acţiuni conduse de Trump, a introdus săptămâna aceasta articolele de punere sub acuzare împotriva lui Hegseth. Camera Reprezentanţilor, condusă de republicani, a votat cu 211 la 204 pentru a amâna rezoluţia. Însă liderul minorităţii democrate, Hakeem Jeffries, democrat din New York, care urmează să devină preşedinte al Camerei Reprezentanţilor în ianuarie, a dat de înţeles că democraţii nu vor renunţa la eforturile de a-l înlătura pe Hegseth.
Hegseth a minimizat importanţa acestor eforturi, calificându-le drept „spectacol politic”.
Trump şi-a exprimat în repetate rânduri sprijinul pentru Hegseth şi a declarat că îl va susţine chiar şi în cazul în care acesta ar fi pus sub acuzare.
Comentarii (0)
Articole similare
ExternIsterie în școlile din Anglia: măsuri demne de închisori sau aeroporturi împotriva telefoanelor / Detectoare de metale sau interdicție totală
ExternCOVID depistat la pacienți de la spitalul din Târgu Jiu
ExternSemnal radio, aparent artificial, captat din spațiu
Extern