Extern

Peştera Vjetrenica din Bosnia, inclusă în patrimoniul UNESCO, oferă răcoare în timpul valului de căldură

Sursa originală →
Ascultă articolul

Într-o perioadă în care sudul Bosniei se confruntă cu o căldură sufocantă de 40 de grade Celsius, turiştii au căutat adăpost în peştera Vjetrenica, inclusă în patrimoniul UNESCO, unde temperatura rămâne constantă, informează Reuters.

Vjetrenica, care înseamnă „peştera vântului”, este localizată în sudul Bosniei şi Herzegovinei, la aproximativ 25 de kilometri nord de oraşul Dubrovnik de pe coastele Mării Adriatice, unde, în vârful sezonului turistic, sosesc în fiecare zi nave de croazieră cu mii de vizitatori, transmite Agerpres.

Numărul persoanelor autorizate să viziteze peştera este limitat din cauza caracterului sensibil al mediului. Temperatura sa constantă de 11 grade Celsius pe tot parcursul anului a transformat-o într-un refugiu atât pentru biodiversitate, cât şi pentru oameni.

Grupuri de vizitatori de maximum 80 de persoane explorează pe rând o parte din labirintul de 7,5 kilometri format din coridoare întunecate şi camere spaţioase, de unde, potrivit legendei, zânele obişnuiau să pornească dansând până la Marea Adriatică.

„La început, când intrăm în peşteră, simţim o briză plăcută, iar apoi devine foarte rece şi nu-ţi răcoreşte doar ochii, ci şi corpul”, a declarat Ranjithkumar Rajendran, un neurobiolog stabilit în Germania, care a vizitat peştera împreună cu familia sa.

„Este literalmente, ca un sistem de aer condiţionat gratuit”, a declarat Mila Jankovic, o tânără din Serbia, care locuieşte în Anglia.

Davor Bakovic, directorul instituţiei publice Vjetrenica, care administrează peştera, a afirmat că valurile de căldură din ce în ce mai intense din timpul verii au făcut ca mai mult de jumătate dintre cei 21.000 de vizitatori ai peşterii de anul trecut să sosească în timpul lunilor de vară.

El a mai spus că Vjetrenica colaborează cu organizaţii ştiinţifice pentru a încerca să protejeze biodiversitatea peşterii, care găzduieşte sute de vieţuitoare.

Cea mai faimoasă dintre acestea este Proteus anguinus, salamandra oarbă de peşteră europeană, care poate trăi până la vârsta de 100 de ani.

Comentarii (0)

    Articole similare