Economic

Peste 20.000 de poliţişti mobilizați în şcolile din Polonia după o serie de atacuri prin înjunghiere

Sursa originală →
Peste 20.000 de poliţişti mobilizați în şcolile din Polonia după o serie de atacuri prin înjunghiere
Ascultă articolul

Poliţia poloneză desfăşoară luni o amplă operaţiune pentru a asigura securitatea în şcoli în urma a trei atacuri recente prin înjunghiere, în timp ce prim-ministrul Donald Tusk a promis să combată ceea ce a descris ca fiind o tendinţă în creştere de violenţă în rândul tinerilor, transmite agenția de știri Reuters.

Autorităţile au respins zvonurile potrivit cărora atacurile ar fi legate de o provocare online sau de un grup organizat, însă premierul Tusk a afirmat duminică, într-o reuniune de criză, că glorificarea violenţei în unele zone ale internetului au un efect dăunător asupra tinerilor, transmite Agerpres.

‘Am observat o fascinaţie tot mai mare faţă de violenţă, atât în Polonia cât şi în lume (…) asistăm la o tendinţă sumbră de violenţă’, a spus el.

Conţinuturi care promovează ideologia nazistă şi un ‘cult al forţei’, precum şi jocurile video violente sunt factori majori în acest fenomen, a adăugat el.

Ministrul de interne Marcin Kierwinski a anunţat duminică seara că mai mult de 20.000 de poliţişti vor fi desfăşuraţi luni în şcoli.

‘Este nevoie de un mesaj clar: nu va exista toleranţă faţă de atacurile împotriva copiilor polonezi, nici faţă de coborârea vieţii publice în anarhie’, a declarat el la canalul de stat TVP Info.

Luni, poliţia a anunţat că a inspectat 80.000 de instituţii şcolare şi a reţinut 135 de persoane vineri.

Într-unul din incidente, un băiat a creat un model al şcolii sale în jocul Roblox şi a simulat un atac asupra colegilor săi, a indicat poliţia. Băiatul a fost găsit având în posesie o armă de foc, muniţie şi cuţite.

Cel mai recent atac s-a petrecut sâmbătă, când trei persoane au fost rănite la un colegiu din Varşovia. Incidentul a fost cel de-al treilea atac prin înjunghiere produs într-o instituţie de învăţământ într-un interval de patru zile.

Joi, un fost elev în vârstă de 15 ani, purtând o cameră de filmat montată pe o cască, a omorât un îngrijitor şi a rănit doi profesori într-o şcoală primară din  Leszczydol-Nowiny, la nord-est de Varşovia. Miercuri, un tânăr de 19 ani a rănit nouă persoane, apoi s-a automutilat, într-o şcoală din Ostroleka, la nord de capitală.

Comentarii (0)

    Articole similare