Pauza de hidratare „a eliminat” Brazilia de la Cupa Mondială, transmite Ancelotti

Carlo Ancelotti a explicat într-un interviu pentru ESPN că meciul cu Norvegia (pierdut cu 2-1 în optimi) a fost pierdut de Selecao din cauza „pauzei de hidratare”.
Brazilia a avut parte de un Campionat Mondial dezamăgitor, naționala pregătită de Carlo Ancelotti fiind eliminată în optimi de Norvegia (1-2).
La câteva săptămâni după acel moment, Carlo Ancelotti vine cu explicații suplimentare și precizează că Selecao a pierdut calificarea în meciul cu Norvegia în timpul pauzei de hidratare (o noutate introdusă de FIFA pe durata CM, importantă din sportul american).
Concret, Ancelotti spune că Brazilia deținea controlul până la acel moment (al pauzei de hidratare), iar lucrurile s-au schimbat după.
„Cred că am pierdut Cupa Mondială în timpul pauzei de hidratare din meciul cu Norvegia.
De ce? Pentru că până în acel moment, echipa deținea controlul. Este adevărat și că Norvegia a avut multă posesie în jumătatea lor de teren; au jucat la fel și împotriva Angliei. Au controlat meciul și ar fi putut câștiga.
Poate că aici a fost greșeala mea, crezând că echipa a pierdut controlul asupra meciului, când de fapt nu era așa.
Am făcut câteva schimbări în formație, iar apoi am avut problema cu golul lui Erling Haaland”, a spus Carlo Ancelotti, selecționerul Braziliei, pentru ESPN.
💔🇧🇷 Carlo Ancelotti tells ESPN: “ I think we lost the World Cup during the hydration break vs Norway.
Why? Because until that moment, the team was in control. It’s also true that Norway had a lot of possession in their half, they played the same way against England. They… pic.twitter.com/uv5LCHiElJ
— Fabrizio Romano (@FabrizioRomano) July 30, 2026
Planul lui Ancelotti pentru reconstrucția Braziliei
Carlo Ancelotti s-a întors în Brazilia după parcursul modest al „Selecao” de la Cupa Mondială de fotbal. Reputatul tehnician anunță că este nevoie de o reconstrucție a echipei în perspectiva turneului final de peste patru ani.
Ancelotti a avut o discuție cu Comisia Tehnică a CFB (Confederația Braziliană de Fotbal) pentru a stabili care sunt pașii de urmat în perspectiva Cupei Mondiale din 2030.
Pe ordinea de zi s-au aflat viitoarele convocări, logistica amicalelor internaționale programate pentru septembrie și noiembrie, dar și planificarea preliminariilor sud-americane din 2027.
De asemenea, o importanță aparte o are și participarea la Copa America din 2028, competiție care se va disputa în SUA.
Carlo Ancelotti are contract cu naționala Braziliei până în 2030, marele obiectiv fiind Cupa Mondială din vara acelui an (găzduită de Spania, Portugalia și Maroc).
Brazilia a fost eliminată în optimile Cupei Mondiale din vara acestui an, după 1-2 cu Norvegia lui Erling Haaland.
Ancelotti, după eliminarea surprinzătoare a Braziliei de la CM: „Nu cred că acesta este sfârșitul”
Comentarii (0)
Articole similare
SportJandarmii iau măsuri speciale la CFR Cluj – Alashkert! Accesul pe stadion începe de la ora 19:30, iar zona va fi supravegheată strict
SportTransfer nou la CFR Cluj. Formația din Gruia s-a înțeles cu un atacant cu mare experiență
SportCordea, gest de mare caracter. Jucătorul lui CFR Cluj vrea să ajute clubul, după ce a depus memoriu
Sport